Jador și Mario Fresh s-au împăcat cu rivalii cu care, la sfârșitul săptămânii trecute, se răfuiau în fața unui club cu pretenții din stațiunea Mamaia. Artiștii susțin în continuare că habar nu au de la ce a pornit tot scandalul.
Chiar dacă au făcut pace, niciunii nu scapă atât de ușor. Polițiștii îi cercetează pentru încăierare după ce au urmărit toate imaginile de pe camerele de supraveghere. Fără să vorbească prea multe, Jador și Mario Fresh au ajuns în birourile anchetatorilor din Constanța în jurul orei 10. Au venit împreună cu cel care îi filmează la concerte, se pare că și el ar fi încasat câteva lovituri în timpul încăierării din fața clubului din Mamaia! În fața procurorului, artiștii au repetat într-una că nu-i cunosc pe rivali, că nu au stat la aceeași masă în acea noapte și că nu nota de plată ar fi fost mărul discordiei cum se vehiculase, pe surse, din anchetă.
Citeste si: Jador și Mario Fresh, la poliţie în Constanţa. Imagini exclusive
”Ne-am împăcat..... s-au supărat un pic pe noi!”, a spus Mario Fresh.
”Nu a fost nimic atât de grav.... Nici noi nu știm!”, a declarat Jador.
Potrivit anchetatorilor, joi, Jador și Mario și-au restras plângerile pentru loviri și alte violențe pe care le formulaseră în acea noapte când au sunat la 112 și au ajuns prima oară la secția de poliție.
Citeste si: VIDEO| Jador și Mario Fresh, bătuți de la o notă de plată
La audieri a ajuns și unul dintre indivizii care au făcut parte din gașca rivală. Nici el nu a scos o vorbă pe gură la ieșire.
Chiar dacă cele două grupări rivale s-au împăcat, după cum spun artiștii, polițiștii continuă cercetările pe baza imaginilor filmare de camerele de supraveghere.
Pentru încăierare, pedepsele prevăzute de noul cod penal încep cu o amendă și se pot termina cu închisoare de la 3 luni la 1 an!