Kira l-a surprins pe Moldo cu un cadou special.
Atmosferă emoționantă în „Casa Iubirii”, unde Kira i-a făcut o surpriză lui Moldo. Concurenta i-a dăruit partenerului său o pereche nouă de adidași, un gest care l-a surprins și i-a adus zâmbetul pe buze.
Kira, gest emoționant pentru Moldo
Kira i-a făcut o surpriză lui Moldo și i-a dăruit o pereche de adidași. Reacția lui a fost un amestec de glume și emoție. A trecut de la ironii despre brioșele primite anterior la declarații pline de afecțiune. Deși a încercat să ascundă momentul sensibil în spatele umorului, era evident că gestul l-a impresionat.
Kira: „Sunt mici? Te strâng?”
Moldo: „Nu, nu te mai panica. Îmi vin, sunt buni”
Kira și-a amintit apoi de o altă ocazie în care el a spus că este mulțumit, făcând referire la deserturile pe care i le pregătise.
Kira: „Așa ai spus și cu brioșele, că îți plac.”
Moldo: „Lasă brioșele. Alea mai aveau puțin și decedau.”
Încă o dată, Kira a vrut să se asigure că încălțămintea i se potrivește.
Kira: „Sunt mici?”
Moldo: „Nu! Sunt buni, pe cuvântul meu de onoare! Ce naiba? Îmi plac, să știi”
Kira i-a atras atenția asupra detaliului de pe adidași.
Kira: „Ce drăguț e semnul ăla de pe ei.”
Moldo: „Asta e semnul nostru” (referindu-se la o inimă cu o săgeată desenată pe încălțăminte).
Moldo: „Mi-a fost dor de tine, să știi.”
Kira: „Și mie mi-a fost dor! Abia așteptam să vin să stau cu tine”
Moldo: „Nu mă simt deloc bine când nu ești ok”
Kira: „Dar o să-mi treacă în câteva zile”
Moldo: „Îi port acum sau îi las acolo?”
Kira: „Cum vrei tu”
Moldo: „Îi port acum”