„Deși ați fi crezut că este invers, un partener îndrăgostit cu adevărat nu trebuie să scrie întotdeauna multe mesaje. Colega mea, Mădălina Bichir a stat de vorbă cu psihologul Cristian Andrei, care ne dezvăluie când devine comunicarea prin mesaje un semnal de alarmă în relație”, a transmis Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D.
SMS-urile, piatra de încercare în relație
Mădălina Bichir: Acum, SMS-urile sunt la modă în relații.
De multe ori vorbim cu partenerul prin mesaje, nu prin apel telefonic. Putem transmite un mesaj greșit partenerului, tocmai pentru că nu vorbim sau nu suntem față în față, ci scriem?
Cristian Andrei: Da. Se întâmplă foarte multe incidente. Și așa apăruseră aceste relații de cuplu de la distanță odată cu accelerarea transportului în diverse țări, dezvoltarea internetului, odată cu locurile de muncă în alte țări și azi îi putem vedea pe oamenii tineri cum au tot felul de scene de gelozie sau fac depresii destul de serioase de la o simplă inimioară, care nu e cum
trebuie, când trebuie, de la cine trebuie.
Mădălina Bichir: Cum ar trebui să comunice partenerii ca să nu intervină distanța între ei?
Cristian Andrei: Orice om tânăr să încerce cu el și cu partenerul să deosebească mesajele utilitare de informație necesară pentru a te întâlni, pentru a compara ceva de mesajele care exprimă afecțiune.
Mesajele de dragoste să nu fie doar cele scrise prin mijloace tehnice.
Să existe mijloace de dragoste prin flori, întâlnire, mici gesturi pe care le faci către celălalt, să nu te bazezi doar pe mesaje.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: După ce a jefuit o casă, un hoț a făcut curățenie, a spălat și a făcut de mâncare. A lăsat și un mesaj care i-a dat fiori proprietarei- antena3.ro
Citeste si: Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton- wowbiz.ro
Citește și: VIDEO- Cu cine lăsăm copilul? Care este cea mai bună alegere: bona sau bunica?
Mădălina Bichir: Cum influențează relația, conflictele care au loc prin mesaje?
Cristian Andrei: De multe ori au loc niște dezbateri îndelungate și stupide pe text. Parca toți ne-am calificat în semantică în ultima vreme. „Ce ai vrut sa spui cu virgula aceea, cu două semne de exclamare la sfârșit, ce ai vrut să spui cu acel emoticon și nu cu acela?”.
Generează mai multe dificultăți decât clarificări o astfel de comunicare de la distanță. Scade încrederea între cei doi, mai intervin și o sumedenie de alți oameni de pe internet. Oamenii, azi, au mii de prieteni pe Instagram sau alte rețele și nu mai poți controla ce fac alții față de partenerul sau partenera ta, gelozia generată de telefon poate fi extrem de dăunătoare pentru că nu poate fi controlată.
Mădălina Bichir: Putem duce aceasta exagerare la stadiul de obsesie?
Cristian Andrei: Creierul uman are în dotarea lui diverse mecanisme. Pe lângă mecanismul anxios, fiecare ființă are și mecanismul obsesiv. Noi suntem dotați cu tendința de a face obsesii dacă nu suntem siguri pe un lucru, dacă vrem să îl verificăm că e corect, dacă vrei să verifici dacă te înșală sau nu, iar verifici telefonul.
Citeste si: Ce categorie de femei va beneficia de un al 13-lea venit? Unele vor beneficia și de prime de Crăciun!- kfetele.ro
Citeste si: Adrian „Elicopter de Luptă”, prins beat la volan după o urmărire cu poliția. Influencerul, reținut pentru ultraj- radioimpuls.ro
Citeste si: Încă două zile libere pentru bugetari în 2025. Anul viitor, prima zi de muncă ar putea fi abia pe 8 ianuarie- antena3.ro
Mădălina Bichir: Ce facem cu cei care exagerează cu mesajele de dragoste, partenerul care trimite non-stop mesaje de iubire față de celălalt partener?
Cristian Andrei: Îți scade randamentul la ceea ce ai de făcut într-o zi. Tu devii hipercorect în ceea ce privește relația sau comunicarea cu celalalt și nu mai acorzi atenție cărții pe care vrei să o citești copiilor, lucrurilor pe care le aveai de făcut în ziua aceea.
Celălalt nu are de unde sa știe că tu acum te plictisești sau că tu acum ai treabă și ai nevoie de ceva de la el, pentru că el face ceva. Și tu te simți abandonat/abandonată pentru că nu îți transmite acestă dovada de contact cu tine.
Este important să ne setăm niște ore între care fiecare om are, oarecare, autonomie de acțiune, are o intimitate, inclusiv.