Vlad Pascu a ajuns astăzi pentru prima dată la instanța din Mangalia, acolo unde e judecat în cazul accidentului din stațiunea 2 Mai. Îmbrăcat elegant, cu un sacou scump, tânărul a refuzat să le transmită vreun mesaj rudelor lui Sebastian și ale Robertei. Nici măcar n-a ridicat privirea, însă cere în continuare să fie judecat în libertate. Noul magistrat care o înlocuiește pe Ancuța Popoviciu a decis că procesul merge mai departe.

Vă avertizez, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional, a transmis Cristian Sabbagh.

Vlad Pascu, pentru prima oară în fata instanței din Mangalia

Sunt imaginile surprinse astăzi la Judecătoria Mangalia. Elegant, cu un sacou de firmă, tânărul de bani gata a fost adus din penitenciarul Poarta Albă pentru a sta față în față cu noul magistrat care se ocupă de dosarul său. În sală au fost și rudele studenților uciși, dar tânărul nu le-a privit în ochi.

”Credeți-mă, am vrut să-i văd privirea, să mă uit la el, ochi în ochi, s-a uitat numai cu capul în jos. Am avut o emoție în corp. Mi-au trecut tot felul de gânduri prin cap. A fost tot acel Vlad Pascu, dar un pic mai speriat”, a declarat tatăl lui Sebi.

Șoferul drogat a fost separat de cei prezenți în sală printr-un cordon de gardieni.

”Care ați fost în sală, ați văzut ce protecție în jurul lui. Repet, noi suntem animale? Le era teamă că îl bate cineva? Vai de capul meu... L-a bătut soarta!”, a declarat tatăl Robertei.

Până la termenul următor, din 7 iunie, judecătorul ar trebui să decidă dacă va schimba încadrarea juridică.

Asta înseamnă că Vlad Pascu ar putea fi pedepsit pentru omor calificat. O decizie cerută în repetate rânduri de rudele victimelor care acum își pun toate speranțele în noul magistrat.

”Deja știa, ne știa pe noi, nu știu de unde, de la televizor, din media. Îți dă altă încredere. Îți dă altă speranță”, a declarat mama lui Sebi.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Andreea Antonescu a spus ce crede despre relația Andreei Bălan cu Victor Cornea! Ce reacție a avut când a auzit de nunta secretă a prietenei sale: „Adevărul îl știm noi”- wowbiz.ro

Schimbarea acuzațiilor a fost respinsă de Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din dosar.

Deși nu a fost audiat astăzi, Vlad Pascu a primit posibilitatea de a se adresa celor aflați în sală, dar a refuzat...

La finalul termenului de astăzi, părinții lui Sebi și ai Robertei, dar și prietenii lor, au mers la locul tragediei, unde au depus flori și au aprins lumânări. Un pelerinaj dureros care, de fiecare dată, lasă urme adânci în suflet.

Citeste si: Maria Dragomiroiu, mărturisiri cutremurătoare despre momentul în care a fost la un pas să își piardă viața, după ce a ațipit la volan: „Când am deschis ochii, în fața mea era un pom.”- kfetele.ro

Citeste si: Ce surpriză i-a pregătit Victor Cornea Andreei Bălan de ziua ei de naștere: ”La mulți ani, centrul Universului meu!”- radioimpuls.ro

Citește și: "Rușine, ne-ai pus să venim cu scaunul pliant la nuntă!" Mireasa a fost criticată pentru "taxa de acces de 10 dolari" pe care toți invitații au fost obligați să o plătească


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si