Cercetătorii din lumea întreagă se luptă să descopere un tratament revoluţionar care să dea roade în războiul cu temutul virus. Sunt mai multe teste clinice în desfăşurarea, dar pare că salvarea ar veni de la nişte pastile ieftine, folosite şi în combaterea malariei. În Franţa - guvernul a autorizat deja terapia care include clorochină. Şi la noi s-a schimbat protocolul la nivel naţional, iar printre medicamente regăsim un derivat al acesteia.
Schema de tratament împotriva noului coronavirus folosită la Spitalul de boli infecţioase din Timişoara a dat cele mai bune rezultate de la izbucnirea epidemiei. De acolo au fost externaţi 53 din total de pacienţi care s-au vindecat. Unii au fost testaţi negativ la două trei zile după diagnosticare. Dar s-a dovedit benefic doar în cazurile uşoare- astfel că protocolul s-a schimbat la nivel naţional şi acum medicii administrează un antidot pe bază de hidroxiclorochină- folosit şi împotriva malariei.
La nivel mondial, există deja studii că acest medicament luptă cel mai bine cu noul coronavirus. Şi în Franţa, guvernul a autorizat folosirea clorochinei. Cel care a promovat acolo acest tratament e vestitul profesor Didier Raoult, specialist în boli tropicale și director al Spitalului de Boli Infecțioase din Marsilia. El l-a folosit şi spune că a dat roade.
În Franţa se derulează şi un program clinic european.
800 de pacienți atinși de coronavirus şi internaţi la terapie intensivă sunt trataţi cu clorochină- iar rezultatele par promiţătoare. Un alt medicament e în teste în America.