VIDEO - Majorarea salariului minim i-ar putea costa pe șoferi. Amenzile ar putea fi mărite

Amenzile ar putea fi mai mari dacă salariul minim ar cește. Iată ce sume ar trebui să scoată șoferii din buzunare în această situație.

„Majorarea salariului minim ar putea să îi coste scump pe șoferi. Și asta pentru că amenzile sunt calculate în funcție de valoarea venitului minim. Colega mea, Iasmina Ardelean, ne spune exact despre ce este vorba”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Mărirea salarială vine cu amenzi mai mari

„Autoritățile iau în calcul să crească valoarea punctului de amendă, care acum este înghețat la 145 de lei. De la 1 ianuarie, acesta ar putea ajunge la 330 de lei, adică 10% din salariul minim brut.


De exemplu, dacă acum plătim 435 de lei pentru nepurtarea centurii de siguranță, de la 1 ianuarie am putea scoate din buzunar 990 de lei. Și amenda pentru vorbitul la telefon va fi mai mare, ar putea ajunge până la 2.600 de lei. Asta, dacă proiectul de ordonanță propus de către Ministerul de Interne se va adopta.
În plus, tot de anul viitor va crește și TVA-ul pentru mâncarea bio și pentru locuințe de la 5 la 9%, iar de la 9 la 19% pentru alimentele care conțin zahăr”, a transmis Iasmina Ardelean, reporterul Știrilor Kanal D.

Citește și: Ce salariu are un preot in România? Puțini români ajung să câștige aceste sume


Reporter

Incă de mică îmi plăcea să urmăresc știrile la televizor și visam ca într-o zi să ajung reporter. Tot ce am făcut după aceea a fost să muncesc pentru a-mi realiza visul. Așa că am urmat Facultatea de Jurnalism din Oradea, după care am hotărât să vin la București, pentru a-mi continua studiile. Aici am reușit să mă angajez la un cotidian, după care am încercat să văd și cum e munca de jurnalist într-o agenție de știri. În cele din urmă, cum televiziunea a fost prima mea pasiune, am decis că e timpul să fac pasul spre sticlă.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri