VIDEO- Mărturiile șocante ale părinților care își duc copiii la grădinița unde educația se face cu agresiune: "Mi-au confirmat și restul mămicilor. A dat cu joarda"

Este revoltă în Timișoara, unde cei mici se tem să meargă la grădiniță pentru a nu fi bătuți cu joarda de educatoare. Mărturiile părinților sunt șocante.

"O educatoare din vestul țării este acuzată că ar fi pedepsit o fetiță de 2 ani și jumătate cu joarda. Scena a fost descrisă de sora mai mare a copilei, iar părinții caută acum să-și facă dreptate. Și alte mame susțin acuzațiile și spun că cei mici au refuzat să mai meargă la grădiniță. Educatoarea neagă, însă, totul. Vă avertizez, urmează informații care vă pot afecta emoțional!", a transmis Cristian Sabbagh.

Educația cu joarda, la grădiniță

Această tânără are doi copii la grădiniță, de 2 ani și jumătate, respectiv 5 ani. Copila mai mare a povestit acasă că sora ei ar fi fost lovită de educatoare.

"Mi-au confirmat și restul mămicilor și de fapt era adevărat că a fost plesnită și dat cu joarda", a declarat Cristina, mamă.

"Îmi e teama ce se poate face după aia.

Au pile, da. Se laudă că au pile la inspectorat", a declarat Marian, tată.

Și alți părinți susțin acuzațiile.

"- Ce vă îngrijorează?
- Copilul meu să nu fie bătut, să nu fie agresat.
- Stați cu frica în sân în fiecare zi în care-l duceți acolo?
- Da", a spus un alt părinte.

"- Vă bate doamna? Pe mine nu, doar pe fetiță ce mănâncă creioane.

Cu ce? Cu bota, joarda.... A zis că cea mica a Cristinei a desenat pe o foaie și că doamna i-a făcut așa, i-a dat peste obraz", a spus Florina, mamă.

Copila care ar fi fost lovită nu avea ce să caute la grădiniță, spun oficialii.

"S-a comis o greșeală, aceea că minorul a fost primit fără să aibă calitatea de preșcolar înscris, în plus toate celelalte mămici care aduc acuzații nu ar fi frecventat unitatea de învățământ", a declarat Aura Danielescu, inspector școlar general ISJ Timiș.

Părinții arătați cu degetul de inspectoratul școlar spun că cei mici n-au mai vrut să meargă de frică la grădiniță.

"- De ce refuză copilul dvs. să meargă la grădiniță? Cum reactionează?
- Plânge, vomita, nu vrea. Nu vrea, daca e femeia de serviciu sta, daca e doamna Adriana nu vrea", a declarat un părinte.

Educatoarea se apară și spune că i-a făcut o favoare mamei în cazul copilei de 2 ani și jumătate.

În plus, respinge toate acuzațiile.

"Fetița respectivă nu e înscrisă, au primit o că a venit mama să o primesc... o primiți, e foarte rea și am primit-o. Nu țin nicio joardă. Ați discutat cu 4 care nu și-au adus copiii la grădiniță. Puteți întreba", a declarat Adriana, educatoare.

Cazul este analizat acum inclusiv de polițiști.

Citește și: VIDEO- Mărturiile șocante ale părinților copiilor terorizați la grădiniță: "Copilul meu face terapie pentru a se vindeca"/ Educatoarea mima grijă față de micuți


Reporter

„Contrar domeniului în care activez, nu îmi place să vorbesc despre mine. Prefer ca oamenii să ajungă să mă cunoască prin munca mea și prin interacțiunea directă. Iar de cele mai multe ori nu îmi place să fiu prea cunoscută, ca să zic așa. Clișeul „fac ceea ce am visat" se aplică la mine. Am știut din liceu că vreau să fiu jurnalist, de când mă ocupam cu gazeta clasei și am luptat pentru asta. Am lucrat la radio, televiziune locală și apoi națională. Am 35 de ani și încă fac job-ul acesta cu drag. Fiecare zi e realmente o provocare, o noutate și o ocazie să învăț și văd alte lucruri. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt ambițioasă, am un caracter puternic și sunt foarte determinată în ceea fac. Îmi place să socializez, să stau la cafea , sa povestesc cu prietenii și îmi place să fiu înconjurată de iubire”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri