VIDEO| Membrii comunității LGBT s-au strâns pe calea Victoriei

Membrii comunității LGBT s-au strâns pe calea Victoriei de unde vor pleca în marș prin oraş. Numărul maxim de participanți nu poate depăși 500 de persoane, din cauza restricţiilor sanitare.

Peste 3.000 de persoane sunt prezente sâmbătă la Bucharest Pride, deşi autorizaţia era acordată pentru o manifestaţie de 500 de persoane.

„Sâmbătă, de la 17:00, pe Calea Victoriei, colorăm oraşul în culorile iubirii şi libertăţii”, au anunţat organizatorii.

„Vom purta masca de protecţie, ne vom dezinfecta mâinile atunci când vom sosi la punctul de pornire şi vom respecta distanţarea de 1 metru între participanţi”, au precizat ei.

Citeste si: Papa Francisc- de acord cu uniunea civilă dintre două persoane de același sex

Marșul LGBT din Capitală

Manifestanţii s-au întâlnit pe Calea Victoriei, între Strada Sevastopol şi Strada General Gheorghe Manu, de unde au pornit în marş, pe Calea Victoriei până în Piaţa Universităţii.

Finalul marşulului Bucharest Pride în Piaţa Universităţii este programat pentru ora 20:30.

Citeste si: Biserica rusă, anunț șocant: Mulți catolici vor trece la ortodoxie după declarațiile Papei

Conform reprezentanţilor Asociaţiei ACCEPT, manifestarea a început la ora 17.00, pe Calea Victoriei, participanţii fiind chemaţi să „coloreze oraşul în culorile iubirii şi libertăţii”.

Jandarmeria Bucureşti a transmis, vineri seară, precizări „în legătură cu informaţia transmisă public de către un reprezentant al Asociaţiei ACCEPT, referitoare la „un acord cu Jandarmeria” care să permită depăşirea numărului maxim de participanţi

prevăzut de legislaţia în vigoare, cu ocazia marşului”.

„Dezminţim informaţia vehiculată în spaţiul public şi facem apel la responsabilitate din partea organizatorului pentru desfăşurarea adunării publice în condiţii de maximă siguranţă şi cu respectarea strictă a cadrului legal în vigoare, astfel încât sănătatea şi securitatea participanţilor şi ale celorlalţi cetăţeni să poată fi asigurate”, a arătat sursa citată.

Totodată, reprezentanţii Jandarmeriei au amintit că nerespectarea numărului de participanţi stabilit de legislaţia în vigoare şi asumat de organizator atrage răspunderea contravenţională a acestuia.

Citeste si: Trei femei de naţionalitate srilankeză ar fi fost batjocorite într-un centru de carantină din România

„Jandarmeria Capitalei va lua toate măsurile pentru ca activitatea declarată să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă pentru toţi cetăţenii şi va urmări, ca de fiecare dată, respectarea prevederilor legale în vigoare”, a precizat sursa citată.

Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Bucureşti a aprobat, luni, organizarea de către Asociaţia ACCEPT a marşului „Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei în 14 august, cu un număr maxim legal de 500 de persoane.

Citeste si: Gigi Becali va merge în urma paradei LGBT cu apă sfințită: "Acolo pe unde trec ei, acolo duhuri necurate vor fi și demoni."

De asemenea, „reprezentanţii Capitalei au solicitat Asociaţiei ACCEPT ca, pe toată perioada desfăşurării marşului, să respecte dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei Sars-CoV-2”, arăta Primăria Capitalei.


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Parteneri