Geta Voinea și-a sărbătorit aniversarea într-o vacanță specială. Iată ce ne-a povestit despre experiența sa, dar și despre ce coafuri se poartă primăvara aceasta.
„Geta Voinea obișnuiește ca la fiecare aniversare a zilei de naștere să-și facă un cadou deosebit. Așa s-a întâmplat și când a schimbat prefixul și a împlinit 60 de ani. A mers în vacanță în Coreea de Sud. Așa că am invitat-o să ne povestească despre experiența trăită acolo și nu numai”, a transmis Cristina Dorobanțu.
Ce coafuri purtăm în primăvara acestui an?
„ Cristina Dorobanțu: De ce Coreea de Sud?
Geta Voinea: Pentru că de vreo doi ani cred că nu există seară să nu mă uit la un film și îmi place foarte, foarte mult. Tot ceea ce am învățat acolo m-a făcut să îmi doresc foarte mult să ajung să și văd acest lucru. Este foarte frumos.
Cristina Dorobanțu: Ce v-a impresionant?
Geta Voinea: M-au impresionat foarte multe lucruri și mai ales locurile pe care le-am vizitat și faptul că am învățat foarte multe lucruri de la ei. Pe lângă faptul că au foarte multe clădiri superbe, am urcat și pe munte, am dormit și pe jos pe salteluță, exact așa cum mi-am dorit, am fost și într-un cort roșu. Să știți că ei ies foarte mult afară, într-adevăr. Am văzut și zona de karaoke. Mai era un loc unde se făceau fotografii, deci ei imortalizează momentele efectiv. M-am îmbrăcat și în acest port al lor. Cred că a fost cel mai frumos cadou pe care puteam să mi-l ofer și mai ales la o vârstă, cum ai spus și tu... n-am ce să fac.
Mi-am făcut prieteni, evident, pentru că așa funcționează. Dorințele pe care ți le pui de la începutul anului se spune că ți se îndeplinesc. Anul trecut, pentru că știam că împlinesc o vârstă anume, am început să caut în direcția aceasta și am ajuns în niște restaurante coreene de la noi din București și m-am împrietenit cei care au acest restaurant și datorită lor, de fap,t s-a întâmplat acest lucru, că am ajuns cu ei împreună, n-am fost singură.
Cristina Dorobanțu: Următoarea vacanță unde va fi?
Geta Voinea: Tot în Coreea. Îmi doresc foarte mult să revăd anumite lucruri, dar de data aceasta tot așa, invitată de niște prieteni. Merg în Jeju, îmi doresc foarte mult să ajung acolo. Atunci când îți dorești foarte mult să faci lucruri, se întâmplă. Știți ce îmi place îmi place foarte mult tot ce se întâmplă acolo? Dintr-un punct de vedere care se leagă și de profesia mea. Am foarte mulți coreeni, foarte mulți chinezi, foarte mulți oameni din rasa aceasta pe care îi tund și efectiv îmi place foarte mult, le stă superb părul și atunci am zis că vreau să ajung și în saloane.
Cristina Dorobanțu: Apropos de profesie, pe scurt, ce purtăm de Paște și de 1 mai în materie de coafuri?
Geta Voinea: În primul rând, vopsiți-vă înainte. Știu că vă duceți acasă, știu că ajungeți la părinți și nu vă interesează. Dacă tot vopsim ouăle, să ne vopsim și noi să arătăm mai bine. Iar ca și tendințe, sinceră să fiu, din ce în ce mai mult, permanentul își are locul în această perioadă ușor, ușor, pentru că se așează părul mult mai ușor și am foarte multe cliente care au început din nou să ajungă la această procedură pe care o facem, dar n-o facem cum era pe vremuri, o facem mult mai lejeră, mult mai soft. Toată Asia e înnebunită în momentul de față. Pentru a ridica doar rădăcina se fac permanente numai pe rădăcină, se fac permanente de susținere. Evident, bretonul rămâne must have-ul sezonului. Să arate părul foarte frumos și să fie foarte natural. A început naturalul să ia locul, ceea ce eu sunt foarte încântată de asta pentru că mie îmi plac culorile naturale”.