Un conflict scandalos s-a petrecut în Austria. Două familii s-au luat la bătaie, iar un român a ajuns la spital.
"O familie de români s-a luat la bătaie cu o familie de olandezi în timpul vacanței de schi, din Austria. Cearta violentă s-a încheiat la spital, unde unul dintre români a ajuns în stare gravă. De la ce motiv incredibil a pornit scandalul sângeros știe colegul meu Adrian Jătăreanu", a transmis Simona Pătruleasa.
Un român la spital, după o bătaie la schi
"Motivul e într-adevăr unul scandalos, familia de români, aflată în vacanță în stațiunea Solden din Austria, s-a certat cu olandezii pe locurile din telegondolă, scrie presa.
Cu toții așteptau să urce la un ghețar aflat la peste 3 mii de metri altitudine. Locurile au fost repartizate amestecat, iar cele doua familii au fost nevoite să se separe, unii membri au nimerit in prima gondola, iar ceilalți, în altă gondolă.
Se pare că olandezii n-au vrut să facă schimb de locuri și de aici scandalul izbucnit mai întâi intre femeile românce și cele olandeze.
Când au ajuns la destinație, în vârf de munte, ambele familii s au luat la bătaie cu bețele de la schiuri dar și cu pumnii. Un olandez si un român au fost răniți, iar românul a fost luat de urgență cu elicopterul și dus la spital", a transmis Adrian Jătăreanu, reporter Știrile Kanal D.
Citește și: VIDEO- Animalele de companie îngreunează găsirea unei chirii. Cum găsim apartament pet-friendly?
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.