Valorile morale dintr-o familie sunt cele care pun bazele personalității noastre. Totul pornește de la formarea acestei așa-numite celule a societații.
ABC-ul valorilor morale se scrie inca de la primele clipe ale intemeieri unei familii.
„Daca te numesti familie crestina, ti-ai intemeeiat familia, in biserica ai depus un juramant de fidelitate, un juramant ca vei avea grija de celalalt, asta inseamna sa iti traiesti viata In conformitate cu taina primita la unitatea casatoriei.
Valorile morale stau la baza familiei
Dumnezeu a lasat pe pamant mai multe daruri pentru oameni, susțin preoții. Insa numai atunci cand ajungem la o liniste sufleteasca profunda, putem sa le intelegem si sa ne bucuram de ele.
„Iubirea dumnezeiasca si iubirea pe care se intemeiaza casatoria, este dar de la dumnezeu. Pentru ca daca n-ar fi iubirea, nu ar trebui sa te casatoresti! A, ca sunt si casatorii facute din interes, cunoastem. Dar nu rezista, sau rezista dar denaturat. Dar ca sa fii placut in fata lui dumnezeu si nu numai si in fata oamenilor, prin ceea ce faci! Prin vorbire frumoasa, prin traire unul fata de celalalt si in afara familiei, prin unitate, prin
pace, prin copii cuminti, ascultatori”, spun preoții.