Masa de Crăciun, în funcție de generație
Mai este puțin până la Crăciun, iar magazinele și piețele sunt pline de cumpărători, însă obiceiurile de achiziție variază semnificativ în funcție de generații. În timp ce tinerii din generația Z preferă să scoată din portofel doar pentru strictul necesar, vârstnicii pun în coș de toate pentru a asigura mese cât mai bogate și cămări pline.
Pentru seniori, coșurile pline cu carne, dulciuri, fructe și băuturi reprezintă tradiția unei sărbători cu belșug, o practică obișnuită de peste 40-50 de ani.
Milenialii, pe de altă parte, nu petrec mult timp la cumpărături, bazându-se adesea pe bunătățile primite de la familie sau prieteni.
Există și persoane care aleg să nu exagereze cu mâncarea, preferând o masă festivă mai simplă, uneori combinând preparate tradiționale românești cu cele asiatice.
Din punct de vedere financiar, o masă festivă de Crăciun pregătită acasă costă în medie între 300 și 400 de lei. Pentru cei care optează pentru servicii de catering, bugetul aproape se dublează, ajungând la 700-800 de lei.