VIDEO Ouăle cu picioare, motiv de scandal la Timișoara

În centrul Timișoarei, o decorațiune de Paște a generat un adevărat scandal. Primăria a amplasat temporar 14 ouă gigantice de Paște, decorate cu puf și picioare de găină, la baza sculpturii realizate de Virgil Scripcariu, unul dintre cei mai apreciați sculptori români contemporani.

Sculptorul a cerut oficial autorităților să îndepărteze aceste ornamente, argumentând că ele creează o confuzie la nivel de mesaj și nu sunt compatibile cu opera sa. „Crează o confuzie la nivel de mesaj și față de sculptură și față de decorațiune, dar ar trebui puțină atenție când se fac astfel de inițiative pentru decorațiunile cu caracter temporar”, a declarat artistul.

Opiniile trecătorilor sunt împărțite. Unii apreciază ideea și consideră că ouăle semnalizează frumos apropierea Paștelui, în timp ce alții nu sunt convinși de asocierea cu statuia și critică aspectul decorativ.

Un localnic a spus: „O înțeleg, dar nu-mi place.”

Autoritățile locale, însă, sunt mulțumite de impactul decorului asupra turismului, observând un număr mare de turiști care se fotografiază lângă ouăle cu picioare. Primăria a precizat că amplasarea decorațiunilor a fost avizată de Direcția Județeană pentru Cultură și că acestea nu afectează integritatea operei lui Scripcariu. Ouăle vor fi ridicate la finalul târgului de Paște.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri