Niciunul dintre românii care erau ieri suspecţi de coronavirus nu este infectat, au anunţat medicii din Italia şi Spania. În schimbpanica printre europeni creşte de la zi la zi. În Marea Britanie, unde au fost diagnosticate două cazuri, oamenii stau la cozi imense la farmacii pentru a-şi procura măşti medicinale, în timp ce stocurile se epuizează rapid. Spania are şi ea primul caz de contaminare, la fel şi Suedia.
În Marea Britanie, cozile la farmacii sunt la ordinea zilei. Britanicii s-au speriat de faptul că şi ţara lor a intrat pe harta roşie a coronavirusului.
Panică e şi printre studenţii de la universitatea York, după ce s-a aflat că una dintre victime învaţă chiar aici. Conducerea instituţiei de învăţământ face apel la calm şi spun că riscul de transmitere a coronavirusului la cursuri este extrem de redus.
Britanicii sunt însă şi revoltaţi pentru că unitatea turistică a rămas deschisă, iar niciunul dintre angajaţi nu poartă măcar o mască medicinală.
În acest moment, cei doi sunt internaţi la un spital din Newcastle.
În Italia, cei doi chinezi care au fost testaţi pozitiv au făcut un tur al ţării înainte să ajungă în carantină. Au fost prin Parma şi Verona, iar în Roma li s-a făcut rău.
Acum sunt la spital, izolaţi în saloane speciale. Cei doi erau cazaţi în hotelul Palatino din Roma, unde lucra şi românul care a devenit şi el suspect de infecţie. Testele au arătat însă că nu are coronavirus.Viteza de extindere a acestui virus ucigaş este uluitoare. Aproape că nu există zi în care să nu intre pe harta roşie o nouă ţara. Suedia şi Spania sunt ultimele. În peninsula iberică, un turist german care se afla în insulele Canare a fost testat şi rezultatul a fost pozitiv.
Între timp, mai multe ţări trimit avioane în China pentru a-şi repatria cetăţenii. Printre aceştia se află şi 3 navigatori români care vor ajunge în curând acasă.
Coronavirusul a fost depistat până acum la aproximativ 12 mii de persoane, iar numărul morţilor a ajuns la 259.