VIDEO Peste 170.000 de turiști au trecut pragul Cazinoului din Constanța, în patru luni

Cazinoul din Constanța a atras în doar patru luni peste 170.000 de turiști, generând încasări de aproximativ 6,5 milioane de lei de la redeschidere. Din această sumă, după acoperirea cheltuielilor de administrare, profitul realizat se ridică la 4,5 milioane de lei, semn că investiția în restaurarea și redeschiderea clădirii istorice a fost una de succes.

Cu toate acestea, exploatarea cazinoului vine cu provocări importante. Imediat după inaugurare, o parte din ornamentele din aur ale clădirii au fost vandalizate, ceea ce a impus necesitatea unor măsuri suplimentare de securitate. Pentru protejarea patrimoniului și menținerea aspectului impecabil al clădirii, autoritățile au decis să aloce lunar între 10.000 și 13.000 de euro pentru patru posturi de pază în interiorul cazinoului.

Cazinoul nu mai este perceput ca un simplu loc de jocuri de noroc, ci ca o destinație culturală importantă, vizitată inclusiv de turiști străini din întreaga lume.

Printre vizitatori s-au numărat și oameni din America, care au apreciat frumusețea și valoarea istorică a locației.

Pentru sezonul de toamnă și iarnă, programul de vizitare va fi redus, însă autoritățile pregătesc o serie de evenimente culturale, conferințe, concerte simfonice și evenimente corporate, menite să transforme cazinoul într-un centru cultural vibrant.

În plus, cafeneaua din incinta cazinoului va fi scoasă la licitație publică, cu un contract valabil pe patru ani și o chirie minimă de aproximativ 10.000

de euro pe lună. Investitorii interesați vor trebui să respecte cu strictețe regulile de funcționare și să păstreze istoria locului, fiind interzisă subînchirierea spațiului sau prepararea de mâncăruri calde.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri