Zeci de mii de români au petrecut în stradă trecerea dintre ani. Autoritățile nu s-au zgârcit, în ciuda discuțiilor despre restrângerea cheltuielilor publice. În marile orașe au fost concerte și focuri de artificii care au luminat cerul minute bune. Iar în mulțumie, oamenii și-au făcut planuri pentru 2024: să se căsătorească, să devină părinți și, cel mai important, să fie sănătoși.
Centrul Timișoarei a devenit centrul distracției în Banat. S-au adunat aproximativ 10 mii de oameni, estimează autoritățile.
Revelion în stradă cu voie bună și distracție
Euforia n-a putut fi nici măsurată, nici ținută în frâu.
Cu cerul luminat de artificii, oamenii au dat glas așteptărilor pe care le au de la 2024.
„Sperăm ca anul ce vine să ne aducă numai împliniri. Cel puțin, noi devenim tătici, mămici. O să avem o bebiță”, a spus o femeie.
Ne mutăm la Iași, unde în mulțimea adunată la petrecerea dintre ani aflăm despre noi planuri importante.
„- Un an mai bun, la anul urmează chiar să ne căsătorim.
- Deci e un an important pentru voi.
- Foarte important, abia aștept să fie bine”, a spus un tânăr.
Cinci mii de oameni s-au adunat la Iași pentru o rețetă simplă, dar de succes: artificii și, desigur, muzică bună.
Motive suficiente și pentru clujenii care au ieșit în număr mare în Piața Unirii. Peste 7 mii, se laudă autoritățile.
Focul de artificii a reprezentat însă atracția principală a nopții și a făcut o punte între 2023 și 2024.
Totuși, lăsând la o parte muzica și artificiile, altceva contează cu adevărat: să fii lângă cei dragi.
La Craiova, focurile de artificii au pornit pe numărătoarea inversă, în ultimele secunde ale lui 2023.
Cu târgul de Crăciun încă deschis, oltenii au petrecut și au adunat energie cât pentru tot anul 2024, unul de la care au așteptări importante și diverse.
„Să ne distrăm cât mai mult posibil”, a spus un localnic.
„Multă sănătate, liniște și armonie”, este dorința altui localnic.