Plafonarea prețurilor la alimentele de bază a generat efecte neașteptate și, în multe cazuri, contraproductive.
Deși prețurile la zahăr, ulei sau alte produse alimentare esențiale au fost ținute sub control, costurile altor produse, precum detergenții sau cosmeticele, au crescut galopant, afectând grav bugetul.
Specialiștii explică această situație prin fenomenul numit „waterbed”, conform căruia reducerea prețurilor la anumite produse determină creșteri compensatorii la altele. Astfel, pierderile comercianților cauzate de plafonarea alimentelor de bază sunt compensate prin majorarea prețurilor la produsele non-alimentare, în special cele de curățenie și cosmetice.
Pe lângă creșterea prețurilor, consumatorii se confruntă și cu alte practici care afectează calitatea și cantitatea produselor. „Shrinkflation” se referă la reducerea cantității dintr-un produs, menținând însă prețul neschimbat. Un exemplu frecvent este untul, care a fost vândut în ambalaje cu mai puține grame, fără o reducere a prețului.
De asemenea, „cheapflation” descrie scăderea calității produselor pentru a menține prețurile plafonate. Producătorii recurg la substituiri de ingrediente sau la diluarea produselor, cum ar fi înlocuirea untului cu margarină în ciocolată sau reducerea concentrației detergenților, afectând astfel experiența consumatorului.
Un alt fenomen îngrijorător este „greedflation”, când unele companii profită de instabilitatea pieței și cresc prețurile peste nivelul justificat de costurile reale. Această practică agravează situația consumatorilor, care plătesc mai mult pentru produse ce nu justifică aceste majorări.
Economiștii și Consiliul Concurenței trag un semnal de alarmă asupra efectelor pe termen lung ale plafonării prețurilor. Deși această măsură poate reduce inflația pe termen scurt, liberalizarea prețurilor va duce inevitabil la o creștere accentuată a inflației. Astfel, măsura ar fi trebuit aplicată pentru o perioadă limitată, pentru a evita costurile suplimentare suportate de populația de rând.
