VIDEO | Prima zi de libertatea în Ţăndărei

Ultima ordonanţă militară a adus, în sfârşit, libertatea pe care mii de locuitori din Ţăndărei o aşteptau de săptămâni bune. Încă se cred nedreptăţiţi că au stat închişi aproape o lună şi jumătate, păziţi de armată, dar... parcă bucuria eliberării de restricţii mai spală din necazul carantinei.

A.M.S., marți 12 mai 2020 , 20:01

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

    “La revedere, carantină!”

    Bate vânt de libertate pe uliţele şi pe străzile din Ţăndărei, după ce militarii au fost retraşi din oraş.

    Poliţiştii de la rutieră au ridicat şi ei barajele care până azi erau impuse la toate punctele de intrare, iar... pentru unii locuitori, ridicarea carantinei e tot una sfârşitul stării de urgenţă.

    "Ne simteam cam urat in casa, acuma e o libertate. Te duci te plimbi prin parc prin astea, fara foilea alea. Te duci liber... ", spune un locuitor al orasului.

    Dincolo de plimbarea prin parc, schimbarea paşaportului l-a scos din casă astăzi pe cel care ni s-a prezentat cu numele Dumitru, căci pentru el şi mulţi alţi locuitori din Ţăndărei nu e de trăit în România, când există atâtea alte posibilităţi în străinătate.

    "Aici in Romania nu aveam cu ce sa traim, nu e serviciu, nu avem cu ce sa traim, trebuie sa parasesti Romania", afirma barbatul.

    În Ţăndărei, locuitorii se mândresc cu faptul că orice ar face în străinătate, aici, acasă, ei sunt cei care susţin financiar oraşul prin plata taxelor, care nu sunt deloc mici dacă ne uităm la vilele şi palatele somptuoase pe care şi le-au ridicat chiar şi pe străzile prăfuite de la periferie. --- ilustratie palate de la tc 32:00

    Vicențiu ne-a spus chiar că a avut coronavirus, iar lupta cu virusul l-a întors pe calea către Dumnezeu.

    Citeste si: Coronavirusul a mai ucis 11 români. Bilanţul morţilor ajunge la 1.000

    Din 5 aprilie, prefectul judeţului Ialomiţa a cerut închiderea oraşului, după ce 26 de persoane au avut rezultatea pozitive la testul de covid-19. Majoritatea erau dintre cei aproape 800 de locuitori intorşi din ţări ca Franţa, Germania sau Spania, care nu respectaseră măsurile de carantină şi de izolare la domiciliu.

    Acum, însă, de 3 săptămâni, nu a mai fost înregistrat niciun caz de infectare cu noul coronavirus în oraşul carantinat despre care primarul spune că a fost demonizat.

    Necazul este, însă, dat uitării de acum.

    De langa masina albă, de zeci de mii de euro, pe care o ţine parcată în faţa casei, un vecin vorbeşte încă despre.... responsabilitate socială. Grătarul cu tot neamul poate să mai aştepte.

    Citeste si: Bisericile se redeschid. Iohannis: Slujele cu credincioşi pot fi reluate, în prima fază, în curtea bisericii

    Iar odată cu ridicarea carantinei, a fost reluată şi circulaţia trenurilor în afara localității.

    Un motiv de fericire pentru locuitori îl reprezintă şi redeschiderea gării din localitate. Noaptea trecută au fost repuse în vânzare biletele dinspre şi înspre oraş, lucru care nu s-a întâmplat 4 săptămâni, cât a fost oraşul în carantină.

    Astfel, pentru unii locuitori din Țăndărei, pare că ridicarea carantinei a însemnat revenirea la viața de dinaintea apariției coronavirusului în România.

    Deși de 3 săptămâni nu au mai existat noi cazuri de infectare, rămâne de văzut dacă se va menține această situaţie ideală și după îndepărtarea parțială a restricțiilor.

    Citeste si: Klaus Iohannis: "Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ce este obligatoriu din 15 mai"


    Abonează-te pe

    Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
    Te-ar putea interesa si