93 de oameni, cetățeni români și familiile lor, au ajuns aseară în țara noastră, departe de infernul din Fâșia Gaza. La bordul aeronavei Tarom care a efectuat misiunea specială s-a aflat și premierul Marcel Ciolacu.
„Nu am fost atât de fericită că am ieșit de acolo. Sunt fericită că am reușit, dar soțul meu este încă acolo și mă gândesc la el.”
„Cum sunteți? Suntem foarte fericiți acum. Cum au fost aceste zile? Este foarte dificil, venim dintr-o zonă unde nu au nicio condiție de trai, abia așteaptă să ajungă și ei acasă să facă un dus, să mănânce ceva, n-au mai mâncat de câteva zile, apă cu porția.
Aproximativ 95 de români au ajuns cu bine în țară
93 de români și membri ai familiilor lor au ajuns aseară pe pământ sigur, la noi în țară. P aeronavă Tarom i-a adus în siguranță de la Cairo. La bordul său s-a aflat și Marcel Ciolacu. Premierul a fost însoțit de fotograful și cameramanul personal care l-au surprins numai un zâmbet pe timpul zborului.
Cel mai mic dintre românii evacuați ieri are doar 2 luni, iar cel mai în vârstă a împlinit pe 1 ianuarie 79 de ani. Cu toții își doreau aseară un singur lucru: decența unei mese calde și a igienei.
Iar cei care i-au așteptat pe aeroport au simțit cele mai mari emoții din viața lor.
„Am pierdut și niște membri de familie, am pierdut-o pe verișoara lui tata miu, pe unchiul meu. Fratele lui tata este rănit împreună cu cei trei copii ai lui. Stăm și ne rugăm pentru pentru ei.”
„S-a întrerupt internetul și telefonia de mai multe ori. A fost foarte greu, ce să vă spun, într-o zi când au fost bombardamente, am sunat-o fata mea de 90 de ori.”
„Noi am încercat să aducem tot ce se poate, adică un camion plin cu donații și am avut un moment în care ni s-au cerut inclusiv sandvișurile lor. Noi am venit de aici pregătiți cu alimente, cu îmbrăcăminte și tot ce ține de noi, haine groase și știm că ei acolo deja sunt pregătiți de drum.”
Procedurile de evacuare au durat mai mult decât se estimase inițial,pentru că oamenii care pleacă din Fâșia Gaza trec prin 2 controale: unul israelian și unul egiptean. Tot în această noapte au mai aterizat 36 de cetățeni moldoveni. Ai ar trebui să sosească încă 51 de români.