VIDEO | Reacția lui Marian Godină în scandalul dintre trupa Paraziții și polițiști
Marian Godină a reacționat, pe blogul său, la știrea că sindicaliștii din poliție vor să dea în judecată trupa Parazitii din cauza versurilor piesei „Antimilitie”.
„Titlul fiind „Antimiliție”, mă gândesc că milițienii ar trebui să fie cei care să se simtă lezați. Și probabil că așa și e. Va trebui să ne intre în cap că imaginea Poliției Române nu ne-o fac alții, ci noi „înșivă”. (ca să inserez o glumiță) Un polițist prins beat la volan, unul șpăgar, unul informator la infractori și exemplele pot continua.
Citeste si: Trupa Paraziții, dată în judecată de Sindicatele din Poliție: ”Ne-au înjurat de toți sfinții și răniții”
„Cât despre melodie, am ascultat-o de câteva ori, nu pot spune că îmi vine să dansez pe ea, dar nici nu m-a deranjat personal cu ceva. Melodia mea preferată a lui Cheloo rămâne „Vicii”, adaugă Marian Godină.
Prima reacție la melodia „Antimiliție”
„Prima reacție la acea melodie, venită din partea unui polițist, am văzut-o pe un grup închis de Facebook, cu câteva mii de membri, majoritatea, dacă nu toți, polițiști.
Iată o parte din versurile melodiei: ”Dacă n-ai imaginaţie, fă-te poliţist/ N-ai făcut nimic în viaţă, fă-te poliţist/ Ba-i lingău convins dacă n-ai nici-un vis fă-te poliţist/ Fă-te poliţist! Hai fă-te poliţist!”.