VIDEO Renumita cântăreață Preta Gil a murit la vârsta de 50 de ani. I s-a făcut rău în drum spre aeroport

Preta Gil era fiica lui Gilberto Gil

(Sursa foto: Captură YouTube)

Cunoscuta cântăreață braziliană Preta Gil a murit la vârsta de 50 de ani, informează presa sud-americană. Fiica celebrului artist Gilberto Gil se afla internată într-un spital din SUA.

Preta Gil, renumită cântăreață braziliană, activistă și fiica legendei muzicale Gilberto Gil, a murit pe 20 iulie 2025, în Statele Unite, la vârsta de 50 de ani.

Ea a decedat din cauza complicațiilor legate de cancerul rectal, diagnosticat pentru prima dată în ianuarie 2023, informează El Mundo.

Ea fusese tratată la Centrul de Cancer Sloan Kettering Memorial din New York și se pregătea să se întoarcă în Brazilia.

Cu toate acestea, în drum spre aeroport i s-a făcut rău și a fost dusă de urgență înapoi la spital, unde a murit în scurt timp.

Cântăreața Preta Gil s-a născut la Rio de Janeiro în 1974. A fost actriță, prezentatoare, femeie de afaceri și cântăreață.

S-a remarcat prin activismul ei social: ea s-a autodeclarat "femeie de culoare, grasă și bisexuală", apărând aceste cauze încă de la începutul carierei sale.

Fiica lui Gilberto Gil a fost întotdeauna pasionată de Carnaval și a fondat una dintre cele mai mari petreceri stradale din Brazilia, Bloco da Preta, care a atras mulțimi pe străzile din Rio de Janeiro.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri