Părinții nu știu nimic de ea de vineri. Adolescenta le-ar fi spus prietenilor ei că vorbește cu un băiat mai în vârstă decât ea și că i-a promis că o va duce la mare.
„Autoritățile din Italia sunt în alertă! O româncă de 15 ani a dispărut fără urmă de aproape trei zile. Părinții fetei au cerut ajutorul tuturor pentru a o găsi. Cu mai multe detalii despre acest subiect vine colega mea, Ellvira Costache!”, a spus Simona Pătruleasa.
Adolescenta locuia în Bologna cu familia sa
Ellvira Costache, reporter: Adolescenta a dispărut vineri din Bologna, acolo unde locuiește împreună cu familia sa. Copila a fost văzută ultima dată atunci când a plecat de acasă, iar de atunci, părinții nu mai știu nimic de ea.
Ellvira Costache, reporter: Părinții Evelinei spun că fiica lor nu prea ieșea din casă și că era liniștită. În momentul dispariției, tânăra purta un tricou alb, blugi albaștri, adidași negri și un rucsac mic. Familia a cerut ajutorul oamenilor și chiar au făcut un apel public la televiziunile din Italia, în speranța că își vor găsi fiica. Toți cei care au informații despre ea sunt rugați să sune la poliție.
„Iată câteva dintre principalele subiecte ale zilei”- Este o frază care pe mine m-a fascinat.
Sunt Ellvira Costache, reporter al Știrilor Kanal D şi încă din adolescență mi-am dorit să lucrez în mass-media. Întotdeauna m-a încântat ideea de a le transmite oamenilor ceea ce este nou.
Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2021. Am făcut practică o perioadă la radio. Apoi m-am angajat într-o televiziune de ştiri, unde am învaţat multe lucruri legate de profesia de jurnalist de la: a scrie corect o ştire până la căutarea celei mai bune întrebări.
Profesia de reporter este o adevărată provocare pentru simplul fapt că nicio zi nu seamănă cu alta.