
1 din 2 | VIDEO | Românii infectaţi la un abator din Germania

2 din 2 | VIDEO | Românii infectaţi la un abator din Germania
650 de români care lucrează într-un abator din Germania au fost infectaţi cu COVID-19, iar 17 dintre aceştia au fugit din carantină. Autorităţile germane sunt acum pe urmele acestor persoane. Între timp, au fost luate măsuri pentru izolarea zonei afectate.
Focarul din abatorul din Germania este cel mai mare din Uniunea Europeană. Din cei 1300 de angajaţi depistaţi pozitiv cu coronavirus, jumătate sunt români. Ministerul de Externe a anunţat că dintre conaţionalii infectaţi, 17 au fugit de la locul izolării, iar acum fac demersuri pentru a-i identifica.
Multora le este foarte frica, nu stiu cum sa se comporte, cum sa se alimenteze
Multi angajati romani au sunat si spun ca mor de foame, nimeni nu le aduce nimic.
Citeste si: Coronavirus: Autorităţile germane iau în calcul o reinstalare a izolării regionale
În jurul blocului unde sunt cazaţi muncitorii români infectaţi a fost amplasat un gard, astfel încăt să nu mai plece nimeni din carantină. Autorităţile germane le aduc oamenilor pungi cu mâncare şi alte produse de strictă necesitate.
Primele cazuri de infectări cu coronavirus, la începutul lunii mai
Primele cazuri de infectări cu coronavirus au fost înregistrate la începutul lunii mai. În doar o lună, numărul infectaţilor a crescut vertiginos iar acum, toţi cei 7 mii de angajaţi sunt în izolare.
Migranţii care muncesc acolo merg cu autobuzul şi locuiesc în aceeaşi casă. Dacă o persoană este infectată, atunci toţi ceilalţi care erau în autobuz sau în casă sunt infectaţi.
Citeste si: Coronavirus România 21 iunie 2020. Câte cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore?
Autorităţile spun că, dacă numărul cazurilor va creşte, atunci tot oraşul va intra în carantină.
De la începutul pandemiei, peste 840 români aflați în Germania au fost diagnosticați cu COVID-19, iar opt au murit.
Citeste si: Atacul din Parcul Reading, Marea Britanie, considerat "terorist"