Banul e unealta necuratului, însă, nu și pentru un preot din județul Vâlcea. De dragul unor câștiguri frumușele, părintele a permis deschiderea unei săli de păcănele pe una dintre proprietățile sale. Despre sursa controversată, devenită a preotului, enoriașii au aflat cu stupoare după ce în localul cu pricina a izbucnit un scandal.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum un tânăr intervine în jocul de pe aparatul vecinului fără ca acesta să-i fi permis. Supărat. bărbatul îl lovește pe acesta cu putere, moment în care ceilalți jucători intervin să-i separe.
Sală de păcănele pe proprietatea unui preot din Vâlcea
Pentru că nu a reușit să se răzbune pe individul care i-a bruiat jocul, agresorul a încercat să își facă singur dreptatea cu cuțitul.
Se pare că terenul pe care funcționează jocurile de noroc aparține chiar preotului din Băbeni, care, în același timp este și director al Casei de Cultură din localitate.
Ne-a răspuns în schimb fiica acestuia: „Nu există nicio legătură între activitatea pe care o desfășoară locatarul și locatorul. Atât”.
Totuși, vestea că o agenție de păcănele plătește chirie preotului pentru ca aceasta să funcționeze în fiecare noapte, nu le-a picat bine localnicilor.
Alții nu văd nimic necurat la mijloc.
În apărarea preotului a sărit și primarul orașului.„Preotul n-are nicio vină, dar vă spun că, cel mai mic incident dacă se mai întâmplă, această firmă nu va mai funcționa”.
Cât despre scandalul între jucători, polițiștii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.