Avem sute de localități dispărute de pe harta României. Unele dintre ele încep totuși să fie readuse la viață, cu ajutorul celor care aleg să investească în ele și să le transforme în oaze pentru turiști.
Se întâmplă și în județul Timiș, într-un sat în care după zeci de ani frumusețea locului i-a adus înapoi acasă pe oameni.
Bunica Ana are 72 de ani și este printre puținii oameni care au mai rămas în satul Nadăș, din Timiș.
Împreună cu soțul ei s-a încăpățânat să nu părăsească locul unde au crescut. Cei doi își aduc aminte cu drag de vremurile în care locul era plin de oameni.
Partea asta a fost plin de căși, aici am fost la școală și a fost lumea, a fost cășile frumoase, toate albe
Am trăit aici în sat bine... cam două sute de case, să zic... acuma dacă-s vreo nouă, toate așa, case ca banii
Sate aproape pustii, dar cu potențial de afaceri
Lipsa locurilor de muncă i-a făcut pe localnici să plece, iar în anul o 1986.
Viața e mai mult decât mai frumoasă decât m-am așteptat. Zona e nepoluată, suntem înconjurați de verdeață, fără zgomot, fără prea multe, prea mulți vecini
Chiar la intrarea în satM această familie a cumpărat un teren pentru a crea un loc de relaxare pentru orășeni. O suprafață de un hectar din care trei mii de metri sunt luciu de apă.
Avem o piscină de cincizeci de metri cubi, două ciubere care sunt încălzite și iarna și vara
Marius Mihai și Petronela sunt cei care îi fac pe oaspeți să se simtă ca acasă și au creat o oază de relaxare, în mijlocul naturii.
Cei care aleg să vină aici pot sta în cabane de lemn, în care au parte de toate facilitățile de care au nevoie.
Citește și: VIDEO- Piscina cu apă încălzită de la poalele Munților Făgăraș, atracția toamnei
Căbănuțele de lemn erau construite în momentul când noi am cumpărat două locuri, da, două locuri de cazare, baie proprie la fiecare căbănuță, toate sunt identice, sunt și încălzite pe timp de iarnă, iar pentru cei care iubesc să stea la rulotă există și această variantă.
Tânărul antreprenor a crezut în potențialul zonei încă de la început și a trecut peste toate obstacolele pentru a-și aduce visul la realitate.
În prezent, în satul Nadăș, trăiesc douăsprezece familii.