Localnicii unei comune din Dolj se roagă să plouă doar ca să aibă apă. Asta după ce o datorie de aproape 300 de mii de lei i-a lăsat fără apă de la robinet.
„Se roagă să plouă ca să aibă apă. Este situația în care se află localnicii dintr-o comună din Dolj, după ce o datorie de aproape 300 de mii de lei i-a lăsat fără apă la robinet. Pentru că fântânile sunt în paragină, oamenii cară apă cu bidoanele de la câțiva kilometri distanță. Alții se folosesc de picăturile de ploaie, pentru treburile gospodărești”, a transmis Christian Sabbagh.
Se roagă să plouă ca să aibă apă
„Am două ligheane și așteptăm să vină apă de la Dumnezeu, de sus. Să vină de la ploaie! Să ne lase apa, că dacă nu e apa, murim! Suntem bătrâni...”, a povestit o femeie.
Cu lacrimi în ochi, această pensionară în vârstă de 70 de ani povestește cum, de mai bine de două luni, a ajuns la mila vremii.
Citește și: VIDEO- Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Iași! Pompierii intervin de urgență
„În sticle, plătesc și îmi aduce cu sticlele apă. 10 lei pe sticlă”, a mărturisit femeia.
De altfel, în comuna Vârvoru de Jos, oamenii au ajuns la capătul răbdării.
Din cauza unei datorii mai vechi, localnicii înghit acum în sec.O dată la două zile, Gina și Nicu își încarcă duba cu bidoane și se aprovizionează cu apă de la cișmeaua aflată la câțiva kilometri distanță.
Pentru că majoritatea fântânilor din comună sunt în paragină, unii și-au construit puțuri în curte.
Peste 500 de localnici din două sate sunt în aceeași situație. În urmă cu două luni, stațiile de pompare au fost debranșate de la rețeaua electrică, după ce societatea de utilități publice a strâns datorii de circa 300 de mii de lei. Primaru a vrut să-și dea demisia, dar s-a răzgândit după câteva zile, iar acum a cerut sprijin de la Consiliul Județean.
Totuși, apa de robinet din comună nu poate fi folosită decât pentru treburi gospodărești, spun localnicii, pentru că este murdară.
„Sunt corespondent la Știrile Kanal D, în regiunea Oltenia. Am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism din Craiova, dar și un master în Comunicare. Psihologia este a doua mea pasiune.
De câțiva ani încerc să îmbin jurnalismul cu psihologia, sănătatea mintală și cunoașterea de sine. Sunt energică, empatică și uneori aprigă, atunci când valorile îmi sunt încălcate.
Îmi place să întreb omul din fața mea "cum te simți?" și mai puțin "ce faci?". Îmi plac reportajele lungi, în care pot cunoaște în profunzime un fenomen, o comunitate, un om reprezentativ pentru mulțime și îmi doresc, prin ceea ce fac, să aduc plusvaloare.
Deviza mea este să folosesc timpul în favoarea mea și să nu mă irosesc”.