VIDEO: Marșul de comemorare a victimelor de la Colectiv s-a încheiat cu amendă. Jandarmeria a decis că a durat prea mult: „Statul își tratează cetățenii cu cruzime birocratică deghizată în regulament”
1 din 3 | Șeful Jandarmeriei și-a cerut scuze după amenda care a revoltat România
2 din 3 | Jandarmeria, mesaj de scuze după amenda dată comemorarea victimelor de la Colectiv
3 din 3 | Victimele tragediei de la Colectiv
Șeful Jandarmeriei Române, Alin Mastan, și-a cerut scuze publice după amenda aplicată la comemorarea victimelor Colectiv.
La zece ani de la tragedia care a marcat pentru totdeauna România, marșul de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv s-a încheiat cu un moment controversat.
Șeful Jandarmeriei Române și-a cerut scuze public pentru amenda dată la comemorarea victimelor Colectiv
Organizatorul evenimentului, Marian Rădună, a fost amendat de Jandarmerie cu 3.000 de lei pentru „depășirea orei de desfășurare prevăzute în autorizație”.
Șeful Jandarmeriei a mai precizat că, deși din punct de vedere legal existau motive formale pentru aplicarea unei sancțiuni, situația trebuia tratată cu mai multă înțelegere.
„Chiar dacă din punct de vedere legal au existat elemente care, în mod formal, puteau constitui temeiul aplicării unei sancţiuni contravenţionale, întrucât nu au fost respectate orele de desfăşurare prevăzute în protocolul manifestării publice, considerăm că este esenţial să avem în vedere particularităţile evenimentului.
Tocmai de aceea vom analiza situaţia creată şi vom dispune măsuri în consecinţă. ”, a precizat Mastan.
Alin Mastan a precizat că Jandarmeria Română a fost și rămâne alături de toți cei care au fost afectați de tragedia din 30 octombrie 2015. „Reamintim faptul că Jandarmeria Română a fost şi rămâne alături de toţi cei afectaţi de tragedia din clubul Colectiv. În seara producerii tragediei, jandarmii au fost prezenţi la faţa locului, oferind sprijin autorităţilor şi victimelor.
Marian Rădună, organizatorul marșului, a confirmat că a fost sancționat cu 3.000 de lei pentru că manifestația ar fi depășit ora 23:00 prevăzută în autorizație.