Turiștii sunt încântați nu doar de frumusețea locului, ci și de preparatele tradiționale italiene.
Este perioada vacanțelor cu preț redus, iar Sicilia se numără printre destinațiile preferate de turiști în această toamnă.
Taormina este un loc spectaculos situat între vulcanul Etna și Marea Ionică. Această zonă atrage turiști din toate colțurile lumii, dornici să admire peisajele impresionante, să descopere istoria bogată a insulei și să se bucure de atmosfera mediteraneană autentică.
Citește și: VIDEO City break în Bruxelles: opțiune ideală pentru românii care iubesc să călătorească
Temperaturile sunt ideale pentru o vacanță relaxantă, cu aproximativ 25 de grade Celsius în aer și 20 de grade în apa mării, chiar și în luna octombrie.
Turiștii sunt încântați nu doar de frumusețea locului, ci și de preparatele tradiționale italiene. Printre vedetele gastronomice se numără canoli cu diverse umpluturi, sucul de portocale roșii și nelipsitul prosecco, care completează perfect experiența culinară.
Citește și: City Break în Barcelona: ce să vezi, ce să mănânci și cum să profiți la maximum de timpul tău
O excursie de patru zile în Sicilia, în regim low cost, costă aproximativ 600 de euro de persoană. Totuși, cei care vizitează insula recomandă să rămâi cel puțin o săptămână pentru a putea explora în profunzime toate atracțiile, de la orașele Palermo și Catania până la micile sate pitorești de pe coastă.
Sursa foto: Shutterstock.