Un tânăr român și-a pierdut viața în apele înghețate ale unui lac din Alaska, în timp ce încerca să-și ajute sora să-și îndeplinească un vis.
Raul, în vârstă de doar 21 de ani, lucra la un hotel prin programul Work and Travel, muncind chiar și câte 80 de ore pe săptămână pentru a strânge bani. Visul său era să o sprijine pe Denisa, sora lui mai mare, în deschiderea unei cofetării.
Tragedia s-a petrecut într-o zi liberă, când Raul s-a dus împreună cu prietenii să se relaxeze în zona unui lac. În timp ce se afla pe o placă, tânărul a dispărut în adâncuri.
Prietenii și familia sunt în stare de șoc, descriindu-l pe Raul ca pe o persoană responsabilă și grijulie.
„ Nu pornea niciodată mașina până nu se asigura că toată lumea poartă centura de siguranță”,
Denisa, sora lui, se simte prizonieră într-un coșmar din care nu poate să se trezească.
„Când am primit telefonul de la prietenul lui, nu puteam să cred. Mi se părea un scenariu prost de film”, mărturisește ea.