Numărul angajaților care ar putea fi vizați de restructurări se ridică la aproximativ douăzeci de mii.
Statul prea gras pare că și-a găsit nașul anul acesta, începând cu premierul. Toți membrii guvernului anunță că vor reduce posturile din instituțiile pe care le conduc, dar și din agențiile afiliate. O măsură necesară, spun și specialiștii, dacă ne uităm la faptul că în o mie nouă sute nouăzeci, când România avea douăzeci și trei de milioane de locuitori, erau numai opt sute de mii de bugetari. Acum, când populația a scăzut, numărul funcționarilor publici aproape că s-a dublat.
„Construim bugetul prudent pe partea de venituri, fără să exagerăm și fără să includem venituri nerealizabile sau foarte greu realizabile astfel încât deficitul să se bazeze pe o analiză prudentă a veniturilor și pe partea de cheltuieli pe un control cât mai riguros. Un control cât mai riguros presupune și reducerea cheltuielilor statului, iar un prim pas este reorganizarea întreg aparatului bugetar.”
Numărul angajaților care ar putea fi vizați de restructurări se ridică la aproximativ douăzeci de mii. Mai multe instituții ar putea fi comasate, precum Autoritatea Vamală Română și ANAF-ul. Ministrul Energiei anunța că douăzeci la sută dintre angajații ministerului ar putea fi restructurați: „Dacă vrem cu adevărat avem un stat mai suplu, cu instituții moderne digitalizate, cel puțin patruzeci la sută dintre agențiile direcțiile instituțiile statului ar trebui desființate.”
Polonia, o țară cu o populație dublă față de cea a României, se descurcă cu numai opt sute de mii de bugetar, în timp ce noi avem unu virgulă trei milioane. Însuși premierul este cel care a anunțat că va da startul curățeniei bugetare: „Vom începe cu reorganizare și cu o comasare a agențiilor din cadrul secretariatului general al guvernului și a aparatului propriu de funcționare al guvernului.
După ce va fi finalizat și prezentat în coaliție, bugetul va fi adoptat de parlament cel mai probabil la începutul lunii viitoare.