După zile întregi de incertitudine și drumuri complicate, tot mai mulți români revin acasă din Orientul Mijlociu, însă procesul de repatriere scoate la iveală numeroase probleme și nemulțumiri legate de implicarea autorităților române.
Aseară, un prim grup format din 183 de români a fost repatriați din Qatar, după o aventură de 24 de ore care a inclus un drum de peste 14 ore prin deșert, între Doha și Riad. Transferul până în Riad a fost gratuit, iar românii au fost însoțiți de un convoi de patru autocare.
Astăzi, un alt zbor din Dubai a adus acasă alte familii, însă mulți dintre cei reveniți au exprimat nemulțumiri față de autoritățile române. Unii au povestit că, deși s-au înregistrat la consulat, nu au primit sprijin concret, nici pentru cazare, nici pentru biletele de întoarcere. Un român a declarat că a plătit 1200 de euro pentru biletul de avion, subliniind că problema nu este costul, ci lipsa implicării statului român.
Conform Ministerului Afacerilor Externe, peste 2000 de cetățeni români încă așteaptă să se întoarcă acasă, fie prin zboruri de evacuare, repatrieri asistate sau comerciale facilitate de stat. Separat, aproximativ 1500 de români au revenit prin mijloace proprii.
Citește și: VIDEO „Au fost momente destul de înfricoșătoare”. Încă un grup de români s-a întors din Dubai
România a fost prima țară care a solicitat activarea mecanismului european RescEU pentru repatrieri, încă de la înființarea acestuia în 2019, prin Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Cu toate acestea, nemulțumirile legate de modul în care au fost gestionate repatrierile au dus la tensiuni politice. După un scandal între ministrul afacerilor externe și Victor Ponta, opoziția solicită acum înființarea unei comisii parlamentare pentru anchetarea Oanei Țoiu, în contextul gestionării situației.