VIDEO - Tehnologia ne ajută la materiile grele. Două școli din Capitală profită de laboratoare digitale inteligente

Două școli din București profită de noile laboratoare digitale inteligente. Elevii își desfășoară orele cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație, precum creioane 3D sau ochelari de realitate virtuală.

„Un laborator digital inteligent reușește să facă mai atractive materiile greoaie din sistemul de învățământ românesc. Două școli din Capitală se bucură deja de aceste dotări de ultimă generație, creioane 3D, ochelari de realitate virtuală și nu numai. Iată cum sunt folosite de copii”, a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Laboratoare inteligente pentru două școli din București

Așa arată viitorul, dar și prezentul pentru câteva școli din Capitală. Asistăm la o oră de matematică virtuală unde elevii se pregătesc temeinic pentru examenul de Evaluare Națională.
Ochelari de realitate virtuală, creioane 3D, table interactive, sau roboți cu brațe funcționale, sunt câteva dintre ustensilele care se folosesc la clasă, pentru a le ușura munca profesorilor, dar mai ales a elevilor. Copiii sunt captivați de o lume nouă, inteligentă, în continuă schimbare.
În așa-numitele „laboratoare inteligente”, computerele elevilor sunt conectate la Internet, iar profesorul poate urmări în timp real dacă un elev părăsește lecția. Însă, acest lucru nu se prea întâmplă, căci tehnologia stârnește interesul mereu.

Citește și: Cum te poți înscrie ca operator calculator pentru alegerile din 2024: Precizările făcute de AEP- Autoritatea Electorală Permanentă

„Pare că le vezi cu ochii tăi, dar de fapt... e un ecran”, a spus un elev.
„E o experiență nouă, foarte frumoasă, și este mult mai ușor de înțeles”, a spus alt elev.
Elevii sunt foarte încântați, deci de câte ori trebuie să meargă în smart lab orele sunt distractive, pauza este o mare dezamăgire față de celelalte ore”, a explicat directoarea uneia dintre școli.
Mai mult, laboratorul inteligent poate fi folosit pentru predarea oricărei materii.
Ne mutăm în laboratorul de la Colegiul „Grigore Moisil”, unde elevii au reușit deja să participe la competiții regionale de robotică.
Pe lângă ochelarii 3D și tabla interactivă, în laboratoarele digitale elevii mai pot avea ocazia să printeze diferite matrițe care să-i ajute pe aceștia să înțeleagă mult mai bine ce au învățat. Spre exemplu, la o ora de fizică au printat un șablon care îi ajută la observarea fenomenelor optice.
Deși până acum doar două unități școlare se bucură de laboratoarele dotate cu tehnologie de ultimă generație, autoritățile din Sectorul 6 al Capitalei vor să extindă proiectul și în restul liceelor și colegiilor tehnice.


Reporter

„Iată câteva dintre principalele subiecte ale zilei”- Este o frază care pe mine m-a fascinat.

 

Sunt Ellvira Costache, reporter al Știrilor Kanal D şi încă din adolescență mi-am dorit să lucrez în mass-media. Întotdeauna m-a încântat ideea de a le transmite oamenilor ceea ce este nou.

 

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2021. Am făcut practică o perioadă la radio. Apoi m-am angajat într-o televiziune de ştiri, unde am învaţat multe lucruri legate de profesia de jurnalist de la: a scrie corect o ştire până la căutarea celei mai bune întrebări.

 

Profesia de reporter este o adevărată provocare pentru simplul fapt că nicio zi nu seamănă cu alta.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri