VIDEO - Temperaturile mari distrug recolta. Fermierii sunt îngrijorați din cauza culturilor

Temperaturile de afară sunt mult mai ridicate față de normalul acestei perioade, lucru ce aduce îngrijorări fermierilor. Aceștia se tem că temperaturile ridicate le pot distuge recoltele.

„Am avut parte de cea mai caldă lună februarie din istorie, iar meteorologii anunță temperaturi ridicate și în prima lună de primăvară. Însă, căldura neobișnuită afectează deja culturile de cereale. Fermierii sunt îngrijorați și spun că aceste fluctuații de temperatură pot distruge recolta de grâu, orz și rapiță.

Temperaturile mari distrug recolta

Domnul Olteanu este fermier de peste 20 de ani. Dezamăgit, ne spune că îi este teama ca anul acesta, întreaga cultură de orz și grâu să nu fie compromisă din cauza temperaturilor neobișnuit de ridicate din această perioadă.

Citește și: Se încălzește vremea! Ce temperaturi se anunță în perioada următoare?

„Aici este orz și din câte vedeți, trebuia să fie deja foarte frumos, trebuia să fie înfrățit și este destul de chinuit, ne rugăm la Dumnezeu să vină o ploaie să mai salveze câte ceva”, a spus fermierul.

Temperaturile mult prea ridicate din luna februarie, dar și lipsa ploilor, ar putea cauza dispariția unor culturi.

Nu este de mirare de ce pe câmpurile de plantație, pământul este extrem de uscat.

Fermierii spun că, dacă temperaturile continuă să rămână la fel de ridicate, am putea cu ușurință să cultivăm fructe și legume exotice.

Nici culturile de legume nu o duc mai bine.

Specialiștii susţin că în viitor vom vedea mai multe schimbări neobișnuite în agricultură din cauza modificărilor climatice, cum ar fi înflorirea repetată a pomilor.


Reporter

„Jurnalist n-am crezut că o să devin, nici măcar atunci când luam interviuri colegilor din liceu despre ultima zi de școală și încercam să smulg de la ei o lacrimă. Pe atunci nu aveam microfon, dar aveam o sticlă de apă sau un băț care își făceau foarte bine treaba.

Am dat apoi admitere la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București. Trei ani mai târziu făceam practică la Kanal D, iar oamenii de aici au decis că merit o șansă … și iată cum am devenit jurnalist.

Pe mine mă puteți vedea zilnic, de la 9 la 10, în intervenții live. Mergem la ANM să vedem cum e vremea sau poate mă veți vedea pe la covrigării, în stații de autobuz, prin tramvaie, pe scurt, unde sunt oameni – sunt și eu. Îmi place să fac materiale despre tânăra generație sau despre problemele românilor. Îmi mai place să văd ce restaurante inedite se mai deschid, iar uneori încerc să aflu și unde putem merge în vacanță”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri