
Toate clădirile nou-construite ar putea fi obligate să aibă panouri solare pe acoperişuri
Propunerea aparţine Comisiei Europene, iar la noi o comună din Bihor se încadrează deja în standardele comunitare. Are parc fotovoltaic, iar clădirea primăriei este auto-sustenabilă.
Acest imobil cu formă rotundă, orientat după soare, a fost construit ca centru pentru energii regenerabile. A devenit sediul primăriei din comuna Oșorhei, de lângă Oradea, în urmă cu un an și jumătate. Cele aproape cinci sute de panouri fotovoltaice amplasate strategic pe acoperiș scad lunar factura instituției publice cu aproximativ 80%.