VIDEO | Trupul neînsufleţit al regizorului Alexandru Darie va fi depus vineri la Teatrul Bulandra

Trupul neînsufleţit al regizorului Alexandru Darie va fi depus vineri, de la ora 20.00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, la ora 12.00. În acest interval vor avea loc, zilnic, slujbe religioase pe care le vom anunţa ulterior. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu.

K.B., joi 19 septembrie 2019 , 10:38

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Colectivul Teatrului Bulandra a publicat pe pagina de Facebook câteva precizări cu privire la boala şi decesul lui Alexandru Darie care a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani.

"Astăzi, la ora 2.00 PM, a încetat din viaţă după o scurtă şi fulgerătoare suferinţă regizorul Alexandru Darie, omul care timp de 17 ani a condus Teatrul Bulandra. Parcursul lui creator se identifică în ultimii 27 de ani cu Teatrul Bulandra, care a reprezentat viaţa lui artistică.

Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, a continuat să lucreze şi să trăiască în condiţii de absolută normalitate şi a reuşit să finalizeze supraproducţia Coriolanus.

Îngrijit de medici de la spitalele Elias şi Ponderas, supravegheat de doamna doctor Dana Safta, cea pe care o numea îngerul lui păzitor, s-a aflat sub tratament în ultimii 2 ani iar afecţiunea hepatică s-a menţinut în parametrii iniţiali, fără modificări evolutive, neprezentând vreo complicaţie, fără probleme portale, esofagiene şi fără episoade hemoragice. Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic şi nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant.

Citeste si: Situație revoltătoare în Iași. Bătran bolnav de epilepsie, plimbat 36 de ore între spitale. "Ni s-a spus că nu au ce să-i facă!"

Citeste si: Mario Iorgulescu are un frate secret! Alexandru Antonio are 33 de ani și este rodul idilei dintre Gino Iorgulescu și o fostă balerină de la Teatrul Tănase FOTO EXCLUSIV

În ultima perioadă a fost tratat de doamna doctor Mariana Mihăilă, unul dintre cei mai buni specialişti în boli de ficat de la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti. La începutul lunii septembrie a prezentat afecţiuni respiratorii care s-au complicat şi au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut şi alte complicaţii, pe fondul unei depresii imunitare şi a instalării sindromului de coagulare intra vasculară diseminată. S-a aflat sub îngrijirea secţiei de terapie intensivă condusă de doamna profesor doctor Dana Tomescu, unde s-a considerat norocos că ajuns şi unde a afirmat că nu credea să fie atât de bine. Şi într-adevăr acolo, doamna profesor, echipa de medici, asistente, infirmiere au făcut totul pentru el, la nivelul oricărui alt centru medical din lume, atât pentru menţinerea vieţii cât şi în ultimele clipe, pentru liniştea şi respectul acordat unui suflet care pleacă într-o altă Lume. Le suntem profund recunoscători tuturor pentru că i-au confirmat credinţa că totul în viaţă este despre Oameni şi Umanitatea lor!

Citeste si: O nouă lovitură-șoc pentru Gheorghe Dincă! Se strâng semnături pentru ca pedeapsa lui să fie moartea! Incredibil, câți oameni au semnat până acum

Citeste si: VIDEO | Cadou fabulos de la Ion Țiriac pentru Simona Halep

A fost un om care a iubit enorm Teatrul, Oamenii şi Viaţa. A trăit demn, discret şi delicat şi a trăit frumos! A avut forţa interioară să lupte pentru viaţă şi să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire!
Ultima piesă pe care o moştenise fără să vrea, dar pe care a înţeles-o atât de bine, era despre moarte, despre lumină şi despre conştiinţa pură.

Alexandru Darie îşi dorea ca lumea să fie mai bună şi o vedea de multe ori mai bună decât era. Preţuia cel mai mult integritatea şi încrederea şi le dorea tuturor să fie mai buni.

Vă dorim tuturor să vă amintiţi de el aşa cum noi, cei foarte apropiaţi, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil şi invincibil! Lumină clară!".

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si