Programul se adresează cuplurilor infertile, indiferent dacă sunt căsătorite sau nu, dar și femeilor singure, cu condiția să dețină o recomandare medicală.
Vești bune pentru cuplurile care își doresc un copil, dar care până acum au întâmpinat dificultăți medicale. Guvernul intenționează să continue și în anul 2026 programul național FIV, prin care oferă sprijin financiar persoanelor care doresc să obțină o sarcină.
Concret, statul ar putea acorda un ajutor financiar în valoare totală de 15.000 de lei, sub forma a două vouchere: unul de 5.000 de lei destinat achiziționării de medicamente și un altul de 10.000 de lei pentru tratamentele medicale necesare procedurii FIV. Programul se adresează cuplurilor infertile, indiferent dacă sunt căsătorite sau nu, dar și femeilor singure, cu condiția să dețină o recomandare medicală.
Citește și: Au avut un șoc când au aflat de ce nu pot avea un copil. Cu ce problemă medicală rară se confruntă cuplul
Pentru a beneficia de acest sprijin, vârsta femeii trebuie să fie cuprinsă între 20 și 45 de ani. Este important de menționat că înscrierile pentru program nu au început încă. Proiectul este în prezent în dezbatere publică, iar după aprobarea acestuia vor fi publicate normele de aplicare și va fi lansată o platformă online pentru înscrieri.
Dosarele vor fi analizate în ordinea înscrierii, iar finanțarea se va acorda până la epuizarea bugetului disponibil.
Anul trecut, bugetul alocat programului a fost de 100 de milioane de lei, suficient pentru aproximativ 6.650 de beneficiari. Rămâne de văzut ce sumă va fi alocată pentru anul 2026.
„Jurnalist n-am crezut că o să devin, nici măcar atunci când luam interviuri colegilor din liceu despre ultima zi de școală și încercam să smulg de la ei o lacrimă. Pe atunci nu aveam microfon, dar aveam o sticlă de apă sau un băț care își făceau foarte bine treaba.
Am dat apoi admitere la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București. Trei ani mai târziu făceam practică la Kanal D, iar oamenii de aici au decis că merit o șansă … și iată cum am devenit jurnalist.
Pe mine mă puteți vedea zilnic, de la 9 la 10, în intervenții live. Mergem la ANM să vedem cum e vremea sau poate mă veți vedea pe la covrigării, în stații de autobuz, prin tramvaie, pe scurt, unde sunt oameni – sunt și eu. Îmi place să fac materiale despre tânăra generație sau despre problemele românilor. Îmi mai place să văd ce restaurante inedite se mai deschid, iar uneori încerc să aflu și unde putem merge în vacanță”.