Fațetele dentare au devenit un ideal estetic pentru mulți, promovate intens pe rețelele sociale ca soluții rapide pentru un zâmbet perfect, alb și strălucitor. Însă, în spatele acestor imagini impecabile, se ascund o serie de aspecte medicale și riscuri pe care pacienții trebuie să le cunoască înainte de a opta pentru această procedură.
Zâmbetul este considerat cartea noastră de vizită, iar un zâmbet frumos și sănătos oferă încredere în sine. Fațetele dentare nu sunt doar o soluție estetică, ci și una medicală, fiind recomandate în cazuri de abraziuni dentare, alpoziții, microfisuri, colorații sau spații între dinți. Astfel, pacienții vin în clinică atât pentru a-și îmbunătăți aspectul, cât și pentru a-și corecta problemele funcționale ale dinților.
Un exemplu concret este cazul unei paciente care avea lipsă de dinți laterali.
Citește și: VIDEO Tehnologia și inteligența artificială revoluționează fațetele dentare
Deși mulți pacienți își doresc un rezultat rapid, este important de știut că aplicarea fațetelor este un proces ireversibil și medical, care necesită parcurgerea unor etape de vindecare pentru a asigura durabilitatea și sănătatea rezultatului.
Durata medie pentru realizarea fațetelor variază între 7 și 14 zile, însă depinde foarte mult de fiecare caz în parte.
Există categorii de pacienți pentru care fațetele nu sunt recomandate, în special cei cu igienă orală deficitară, probleme grave de mușcătură, poziționare incorectă a dinților sau afecțiuni parodontale.
În aceste situații, este necesară tratarea problemelor de bază înainte de a aborda partea estetică.Citește și: VIDEO „Am putea să evităm multe probleme”. Sfaturi pentru igiena orală de la un medic stomatolog
Fațetele „albe, maculate” nu mai sunt la modă. Pacienții caută un zâmbet natural, iar tehnologia modernă permite realizarea unor fațete care imită perfect transparența și textura dinților naturali, astfel încât diferența să fie aproape imperceptibilă.
Pentru cei care doresc un zâmbet mai frumos fără a apela la fațete, există opțiuni precum albirea dentară, aparatul dentar pentru corectarea poziției dinților sau ajustările cu compozit. Totuși, pentru schimbări majore de formă și culoare, fațetele rămân cea mai eficientă soluție.
Durabilitatea fațetelor poate ajunge până la 20-25 de ani, cu condiția unei igiene orale riguroase și controale stomatologice regulate. Totuși, odată cu înaintarea în vârstă, pot apărea retracții gingivale care nu afectează fațetele în sine, dar pot influența aspectul estetic.