Vinerea Mare 2025: Ce sărbătoare este în Calendarul Ortodox pe 18 aprilie? Tradiții și obiceiuri

Vinerea Mare: Află ce sărbătoare este în Calendarul Ortodox pe 18 aprilie 2025! Tradiții și obiceiuri pentru această zi sfântă

Vinerea Mare, ziua de 18 aprilie 2025, este una dintre cele mai sfinte și mai tulburătoare sărbători din calendarul ortodox. Este ziua în care Biserica rememorează Patimile și Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, dar totodată și taina profundă a Coborârii Sale la iad – un moment de o forță spirituală unică, prin care Domnul pătrunde în adâncurile cele mai întunecate ale morții pentru a aduce lumina mântuirii, conform crestinortodox.ro

Coborârea la iad

Temelia scripturistică a acestui eveniment se regăsește în cuvintele Sfântului Apostol Petru:

„Omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare” (I Petru 3, 18-19).

Această afirmație ne descoperă o realitate de neînțeles cu mintea omenească: în vreme ce trupul lui Hristos zăcea în mormânt, sufletul Său îndumnezeit a coborât în „locuința morților”, nu ca osândit, ci ca biruitor, pentru a le vesti celor adormiți vestea Evangheliei.

În tradiția ortodoxă, „iadul” nu este înțeles ca gheena, locul de osândă veșnică, ci ca seolul biblic – tărâmul umbrelor, al morților, unde sufletele, drepți și păcătoși deopotrivă, așteptau mântuirea. Hristos pătrunde acolo nu cu teamă, ci cu autoritatea Dumnezeului întrupat, pentru a rupe lanțurile morții și a readuce sufletele la viață.

Citește și: Când se trece pe sub masă înainte de Paște?

Sfântul Ioan Damaschin explică limpede acest mister: chiar dacă trupul și sufletul lui Hristos erau despărțite temporar, ele rămâneau unite prin ipostasul divin al Cuvântului. Așadar, Dumnezeu era prezent pretutindeni – în mormânt, în iad, în rai și pe scaun cu Tatăl.

Această prezență universală este exprimată poetic în cântările ortodoxe:

„În mormânt cu trupul, și în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, și pe scaun cu Tatăl și cu Duhul, toate umplându-le, Cela ce ești necuprins.”

Propovăduirea în iad

Ceea ce face Hristos în iad nu este o simplă trecere simbolică. El propovăduiește celor adormiți, adică le oferă șansa de a alege: să accepte iubirea și mântuirea sau să o respingă. Sfântul Petru explică mai departe:

„Spre aceasta s-a binevestit morților, ca să fie judecați ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu, cu duhul” (I Petru 4,6).

Această propovăduire e dovada supremă a iubirii divine. Hristos nu-i mântuiește cu forța pe cei morți, ci le cere același lucru ca și celor vii: un răspuns liber, o adeziune a inimii.

Citește și: Când se ține post negru înainte de Paște?

Iconografia ortodoxă: Hristos întinzând mâna lui Adam

În icoanele ortodoxe ale Învierii, Coborârea la iad este simbolizată prin imaginea lui Hristos care pășește peste porțile sfărâmate ale iadului și întinde mâna lui Adam și Evei, scoțându-i din întuneric.

Aceasta nu este o simplă scenă artistică, ci o teologie vizuală: restaurarea comuniunii dintre Dumnezeu și omenire.

Prin Coborârea la iad, Hristos schimbă definitiv rostul morții. Dacă până atunci moartea era o separare eternă de Dumnezeu, de acum înainte ea devine o cale de întoarcere în sânul Tatălui, o trecere către viața veșnică. „Tirania iadului a încetat, și împărăția lui s-a nimicit de acum înainte”, cântă Biserica în slujba Sâmbetei Mari.

Raiul și Împărăția

Când Hristos îi spune tâlharului de pe cruce: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”, El inaugurează o nouă ordine existențială. Raiul devine starea de comuniune cu Dumnezeu accesibilă celor drepți, iar Împărăția este realitatea eshatologică în care omul trăiește unit cu Dumnezeu, plin de harul Duhului Sfânt.

Vinerea Mare – zi de tăcere și rugăciune

Pe 18 aprilie 2025, Biserica Ortodoxă nu oficiază Sfânta Liturghie, ci își apleacă fruntea în fața misterului jertfei divine și a iubirii care a coborât până în adâncurile iadului. Este o zi a tăcerii, a privegherii și a așteptării. Căci, chiar dacă Hristos este în mormânt, moartea este deja înfrântă, iar zorii Învierii se pregătesc să lumineze lumea.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri