Vlad Voiculescu: Gabriela Firea se poartă ca primar al Bucureştiului ca o familie dependentă de păcănele

Candidatul Plus la Primăria municipiului Bucureşti, Vlad Voiculescu, susţine că bugetul pe acest an al Capitalei este ”absurd şi mincinos”, iar Gabriela Firea se poartă ca ”o familie dependentă de păcănele”.

R.B., luni 27 ianuarie 2020 , 13:24

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Vlad Voiculescu a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că bugetul Bucureştiului este întruchiparea absurdului.

“Pe 24 ianuarie a fost publicat un document PDF de 113 pagini, cu 2240 de linii bugetare. Peste weekend colegii mei au stat şi au analizat aceste lucruri şi avem câteva concluzii revoltătoare şi cu totul îngrijorătoare pentru fiecare bucureştean şi fiecare român care îşi doreşte ca Bucureştiul, capitala ţării, să progreseze mai degrabă decât să involueaze. Bugetul acesta este întruchiparea absurdului, aici o glumă proastă, pare că suntem toţi luaţi de proşti”, a spus Voiculescu.

Citeste si: Gabriela Firea: Sunt 939 de cazuri de gripă sezonieră la copiii din învăţământul de stat

El a explicat faptul că Gabriela Firea planifică venituri de 7,2 miliarde în condiţiile în care în fiecare an nu a depăşit 4,2 miliarde.

“În 2017 vedem că a fost ratată ţintă cu puţin, în 2018 vedem că a fost ratată cu 27%, în 2019 vedem că ţinta a fost ratată cu 40%. În 2020 vedem nu numai că nu se ţine cont de realitate, dar plusăm, plusăm minciunile din ultimii trei ani. Dacă în ultmii trei ani Gabriela Firea a minţit din ce în ce mai mult, anul ăsta se întrece pe sine. Anul ăsta planifică venituri de 7,2 miliarde, în condiţiile în care în fiecare an, în nici un an nu am avut peste 4,2 miliarde. (…) Cum se poate ca anul acesta să planificăm 7,2 miliarde. aproape dublu, fără nicio explicaţie”, a afirmat candidatul Plus la Primăria Capitalei.

Citeste si: Rareş Bogdan anunţă că nu candidează la Primăria Capitalei/ Suntem obligaţi să o contracandidăm pe Gabriela Firea

El a precizat că în ultimii ani Gabriela Firea a făcut Bucureştiul dependent de banii primiţi de la Guvern.

“Ce a făcut Gabriela Firea în toţi aceşti ani este să facă Primăria Municipiului Bucureşti din ce în ce mai dependentă de mila Guvernului. Vedem în 2017 17 că din 3,9 miliarde, 3,6 miliarde au venit de la Guvern. În 2018, că 3,8 miliarde din 4,2 miliarde vin de la Guvern, 2019 cam la fel. În 2020, surpriză, Gabriela Firea se aşteaptă să aibă venituri proprii decât de 3,2 miliarde. De unde?”, a mai afirmat Voiculescu.

El susţine că modul cum e planificat bugetul Bucureştiului seamănă cu comportamentul unei familii dependente de păcănele.

Citeste si: Gabriela Firea: "Lărgirea la 4 benzi a Şoselei Fabrica de Glucoză se va finaliza în această primăvară"

“Modul în care bugetul Bucureştiului este planificat, este prezentat la începutul fiecărui an, dacă păstrăm analogie asta cu familia este ca şi cum ai te-ai uitat pe geam şi ai vedea un părinte sau părinţi care sunt dependenţi de păcănele. Gabriela Firea ca primar al Bucureştiului aşa cum s-ar comporta un tată de familie sau o mamă de familie dependentă de păcănele. Promiţi marea cu sarea şi ceea ce realizezi este de cinci ori mai puţin sau chiar de şapte, de opt ori mai puţin”, a explicat Voiculescu.

El a menţionat că din vinieta Oxigen se estimează venituri de un miliard de lei.

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar putea interesa si