Vladimir Putin amenință Polonia cu un atac direct. Liderul rus spune că „Teritoriile vestice ale Poloniei de astăzi sunt un cadou al lui Stalin pentru polonezi. Noi le vom reaminti”
Președintele rus, Vladimir Putin, a spus vineri, în cadrul unei întâlniri cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, că Polonia vrea și ar urma să ocupe o parte din Ucraina, relatează The Guardian, care citează BBC Rusia.
„În ceea ce-i priveşte pe liderii polonezi, probabil că se aşteaptă să formeze un fel de coaliţie sub umbrela NATO şi să intervină direct în conflictul din Ucraina, pentru ca apoi să smulgă o bucată mai grasă pentru ei, pentru a-şi recâştiga, aşa cum cred ei, teritoriile lor istorice din Ucraina
de astăzi, în vestul ţării”, a spus președintele Vladimir Putin.
„Teritoriile vestice ale Poloniei de astăzi sunt un cadou al lui Stalin pentru polonezi, au uitat oare prietenii noştri de la Varşovia acest lucru? Noi le vom reaminti”, a mai zis Putin.
„Există acum o dorinţă evidentă a Poloniei de a invada partea de vest a Ucrainei. Acesta este motivul pentru care Ucraina nu este invitată în NATO”, a declarat săptămâna trecută şi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un interviu acordat pentru Al-Jazeera.
Moscova a mai reiterat anterior ideea unor "cadouri" teritoriale oferite din partea autorităților sovietice, pentru a justifica anexarea Crimeei de către Rusia, menţionează The Guardian.
Putin spune că Rusia va apăra Belarusul cu toate mijloacele
Polonia, una dintre țările aliate Ucrainei, a furnizat arme Kievului şi a primit refugiaţi. Până acum nu a trimis trupe în Ucraina, în ciuda afirmațiilor făcute de președintele rus Vladimir Putin.
Polonia și-a întărit trupele aflate la granița cu Belarusul, țară aliată cu Rusia. Aici s-au deplasat luptătorii din forţa de mercenari Wagner după revolta care a eșuat în Rusia. Belarusul se învecinează cu Ucraina, Polonia şi Lituania, ţări care sunt membre ale UE şi NATO și a servit drept motiv de lansare pentru ofensiva rusă din Ucraina.
Joi, Belarusul a afirmat că mercenarii Wagner au început să antreneze forțele speciale belaruse într-un poligon militar aflat la doar câţiva kilometri de graniţa cu Polonia.
Putin a spus că Moscova va folosi "toate mijloacele pe care le are la dispoziţie" pentru a proteja Belarusul în cazul unui posibil atac. "Dezlănţuirea unei agresiuni împotriva Belarusului va însemna o agresiune împotriva Federaţiei Ruse", a declarat Putin, în condiţiile în care Rusia a început luna trecută să transfere focoase nucleare tactice în Belarus.
„Este binecunoscut faptul că ei visează, de asemenea, la pământurile din Belarus", a adăugat el.
"Dar în ceea ce priveşte Belarusul, acesta face parte din statul unional (cu Rusia). Declanşarea unei agresiuni împotriva Belarusului va însemna o agresiune împotriva Federaţiei Ruse", a spus Putin. "Vom răspunde la acest lucru cu toate mijloacele de care dispunem", a adăugat el.
Putin, despre contraofensiva ucraineană
„În orice caz, nu există încă rezultate" ale contraofensivei, a declarat Putin în remarci transmise la televiziune.
„Nici resursele colosale care au fost pompate în regimul de la Kiev, nici livrările de arme, tancuri, artilerie, vehicule blindate şi rachete occidentale nu ajută”, a spus liderul de la Kremlin.