Vouchere de vacanță 2025 pentru profesori: Anunțul făcut de Ministerul Educației

Vouchere de vacanță 2025 pentru profesori: Iată ce anunț a făcut de Ministerul Educației

Ministerul Educației a anunțat că a fost semnat ordinul de ministru prin care se aprobă Regulamentul de acordare a voucherelor de vacanță pentru angajații din sistemul de educație în anul 2025. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, moment în care va deveni aplicabil.

Potrivit comunicatului, voucherele se vor acorda tuturor angajaților din învățământ ale căror salarii nete nu depășesc 8.000 de lei, prin raportare la salariul de bază din luna acordării.

Aceste tichete au rolul de a sprijini cadrele didactice și personalul din educație să-și planifice vacanțe în condiții avantajoase.

Citește și: VIDEO Începutul anului școlar, sub semnul întrebării. Proteste în fața Ministerului Educației

Care sunt condițiile pentru acordarea voucherelor de vacanță în 2025?

Plafon salarial: beneficiază angajații din educație cu salariul net de până la 8.000 lei inclusiv.

Valoarea voucherelor: suma maximă acordată este de 800 lei, dar se utilizează pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor turistice. Astfel, pentru a folosi aceste tichete, este necesară achiziționarea unui pachet turistic în valoare de cel puțin 1.600 lei.

Valabilitate: voucherele vor fi încărcate pe suport electronic și vor fi valabile timp de un an de la data alimentării cardului.

Pentru contracte parțiale: în cazul angajaților cu normă parțială, valoarea voucherelor se acordă proporțional cu timpul de lucru, raportat la suma maximă de 800 lei pentru normă întreagă.

Citește și: VIDEO Comasarea școlilor și grădinițelor, coșmarul părinților și al elevilor. Realitatea dură bate orice scenariu: „Ar trebui să meargă kilometri întregi pe jos”

Deși anunțul a venit la doar câteva zile înainte de finalul vacanței de vară – 31 august fiind ultima zi oficială de vacanță –, Ministerul subliniază că nu există presiune în privința utilizării

imediate a voucherelor, deoarece acestea sunt valabile un an. Totuși, rămâne o problemă: profesorii își pot lua concediu doar în perioada vacanțelor școlare, ceea ce limitează opțiunile.

Măsura vine după ce, pe 17 iunie, ministrul Educației, Daniel David, le spunea liderilor sindicali că „în acest moment, MEC nu are fonduri pentru plata voucherelor de vacanță”.

 

 

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri