VIDEO - Voucherele de 50 de euro alocate la două luni, insuficiente pentru cheltuielile oamenilor

Voucherele de 50 de euro alocate la două luni, insuficiente pentru cheltuielile oamenilor

(Sursa foto: PixaBay)

Liderii coaliției de guvernare au aprobat pachetul de măsuri socio-economice „Sprijin pentru România”, prin care sunt lansate mai multe măsuri pentru sprijinirea populației cu venituri reduse și pentru companii. Bâlbele s-au ținut însă lanț, iar unele declarații au stârnit revolta. Am aflat cu această ocazie ce trebuie să faci dacă prețul motorinei te duce la sapă de lemn, dar și cât de multe poți cumpăra cu nici 5 lei pe zi.

Coaliția de guvernare  a făcut lumină în ceea ce privește mult așteptatele vouchere. Persoanele defavorizate vor primi 50 de euro la fiecare două luni.

Realitatea contrazice miniștrii

Ministrul Fondurilor Europene a declarat, cu dezinvoltură, că se pot cumpăra multe de acești bani.

Citeste si: BNR, o nouă mutare pentru "îmblânzirea" inflației. Nu dispar norii negri în materie de scumpiri

Marcel Boloș, Ministrul Interimar al Fondurilor Europene:

"Domnul Boloș, dvs. ce cumpărați cu 50 de euro?
Avem 4 litri de ulei, două kilograme de zahăr, avem 2, 4 kilograme de porc și vacă, avem un kilogram de pateu, deci vedeți câte se pot cumpăra de 170 de lei!"

Citeste si: Sărbătoare 13 aprilie 2022: Ce sfânt este prăznuit în calendarul ortodox

Realitatea, însă, îl contrazice. Oamenii se plâng că abia își pot duce traiul de la o lună la alta și nici nu poate fi vorba de un coș bogat.

125 lei la 30 de zile însemană nici 5 lei pe zi 

Cei 250 de lei la două luni înseamnă 125 de lei la 30 de zile, adică infima sumă de nici 5 lei pe zi.

O suma cu care cu greu te poți hotărî ce să faci.

"Aș fi vrut și eu să trăiască și ei cu banii ăștia măcar o lună, dar nu o lună, măcar două săptămâni, să vadă și ei că nu se poate trăi!"

Citeste si: Măsuri pentru combaterea creșterii prețurilor

"E peste 22 de lei kilogramul și n-ai cum, că trebuie să iei cel puțin un kilogram jumate de carne, ca să îți ajungă să faci felul unu și felul doi, și n-ai cum, să mai pui și pâine

și un iaurt, și un lapte, și aia, nu ai cum!"

Schimbatul mașinii, soluția în problema scumpirii carburanților

În ceea ce privește scumpirea carburanților, guvernanții au venit și cu varianta... salvatoare: schimbați-vă mașina. Cel puțin la această soluție mărturisește ca a apelat Ministrul Finanțelor.

Citeste si: Noi scumpiri de carburanți. Prețul motorinei se apropie de 9 lei

Cel mai devreme, voucherele pentru alimentele de bază, în valoare de 50 de euro, ar putea fi acordate începând cu luna mai.

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri