Iată cum va fi vremea în februarie 2026: temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite, în aproape toată ţara
Luna februarie 2026 vine cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite pentru această perioadă, în aproape toată ţara. Potrivit prognozei, ultimele zile din ianuarie şi cea mai mare parte a lunii februarie vor fi caracterizate de valori termice peste mediile climatologice normale, precum şi de episoade cu precipitaţii mai frecvente.
Final de ianuarie şi început de februarie: vreme mai caldă şi precipitaţii abundente
În intervalul 26 ianuarie – 2 februarie 2026, valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni pe întreg teritoriul României. Abaterea termică pozitivă va fi mai accentuată în regiunile sud-estice. În acelaşi timp, regimul pluviometric va fi excedentar la nivel naţional, cu cantităţi mai însemnate de precipitaţii în sudul ţării şi în zona Carpaţilor Meridionali.
Citește și: VIDEO „E ceva inedit”. Peisaj spectaculos pe litoral
Prima parte a lunii februarie: temperaturi peste normal
Pentru săptămâna 2–9 februarie 2026, meteorologii estimează că temperaturile medii vor rămâne peste cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Precipitaţiile vor fi mai abundente în regiunile sudice şi estice, în timp ce în restul ţării cantităţile se vor apropia de valorile obişnuite.
Mijlocul lunii: uşor mai cald decât normal
În perioada 9–16 februarie 2026, temperatura medie a aerului va continua să se situeze uşor peste normalul climatologic, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi, de asemenea, uşor excedentar în majoritatea regiunilor, cu un accent mai pronunţat în sud-vest.
Citește și: VIDEO Ciclonul Harry face ravagii în Italia și Spania. Alertă MAE pentru români după Codul Roșu de inundații
Final de februarie: valori apropiate de normal la precipitaţii
Pentru intervalul 16–23 februarie 2026, mediile valorilor termice vor rămâne uşor peste cele specifice perioadei, pe tot teritoriul României. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea vor avea, în cea mai mare parte a ţării, cantităţi apropiate de cele normale.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.