
1 din 2 | Ninsorile apar doar în zonele de munte în următoarele 2 săptămâni

2 din 2 | Vremea în Maramureș: Până la finalul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea se anunță mai rece decât normalul acestei perioade, însă precipitațiile nu vor fi prea numeroase.
Valorile termice vor fi în scădere în majoritatea regiunilor țării până pe 10 noiembrie, când media maximelor va fi în jurul a 8 grade, iar cea a minimelor va fi de 2-3 grade. Și în a doua săptămână a intervalului, temperaturile minime vor fi în continuare scăzute, de 0-2 grade, în medie.
Temperaturile coboară și sub pragul înghețului în anumite regiuni ale țării, mai ales în Moldova.
Citeste si: Cod galben de fenomene meteo extreme în România. Anunț de ultimă oră de la ANM
Cum va fi vremea în Banat
În intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11-12 grade, iar cea a minimelor va coborî de la 7 la 2 grade.
A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor sub cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi în jurul a 10 grade, iar cea a minimelor de 2-3 grade.
Citeste si: Începutul lunii noiembrie vine cu temperaturi ridicate. Anunțul făcut de ANM
Va ploua moderat cantitativ în intervalul 7- 9 noiembrie, când izolat vor fi și cantități de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.
Prognoza pentru Crișana
În intervalul 8- 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11- 12 grade, iar cea a minimelor va coborî de la 7 la 1-2 grade.
Finalul primei săptămâni va aduce și temperaturile maxime la valori sub cele normale, prin medii de 8- 9 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în medie aceleași.A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 8-9 grade, iar cea a minimelor în jurul a 2 grade.
Va ploua în intervalul 7- 9 noiembrie, când local vor fi posibile și cantități de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.
Citeste si: Noiembrie cu vreme de primăvară
Vremea în Maramureș: Până la finalul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la
Cum va fi vremea în Transilvania
Vremea se va răci în intervalul 8 – 11 noiembrie, când media temperaturilor maxime va scădea de la 12 la 9-10 grade, iar cea a minimelor de la 6 la -3 grade.
Vremea în Maramureș
În intervalul 8- 12 noiembrie, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade, iar media minimelor va scădea de la 7 la -1...0 grade. Între 12 și 16 noiembrie și temperaturile maxime vor ajunge la valori sub cele normale, cu medii în jurul a 7 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în continuare, în medie, ușor sub 0 grade.
Până la finalul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 6-7 grade, iar cea a minimelor în jurul a 0 grade.
Temporar va ploua în intervalul 7 – 9 noiembrie, când pe alocuri vor fi și cantități de apă mai însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.
Citeste si: În ce țări va fi vizibilă eclipsa de luna din 19 noiembrie 2021
Vremea în Moldova
În primele 3 zile ale intervalului și la nivelul acestei regiuni temperaturile vor fi în scădere, de la o medie de 13 la 7 grade pentru maxime și de la 7 la -1 grad pentru minime. Vremea va fi în ușoară încălzire în perioada 11 – 13 noiembrie când media temperaturilor maxime va fi de 9-11 grade, iar cea a minimelor va crește de la -2 la 2 grade.
Ulterior, cu mici variații de la o zi la alta, valorile termice vor fi ușor sub cele normale astfel că, până la finalul celei de-a doua săptămâni, se vor înregistra medii ale maximelor de 6...8 grade, iar cele ale minimelor vor fi apropiate de 0 grade.
Se vor semnala ploi în general slabe în intervalul 7-10 noiembrie, dar apoi regimul pluviometric se va menține deficitar, chiar dacă izolat și trecător pot fi precipitații slabe.
Vremea în Dobrogea
Valorile termice vor fi în scădere până în 10 -11 noiembrie, când media maximelor va fi în jurul a 7 grade, iar cea a minimelor, 1-3 grade. Vremea se va încălzi ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiată de normalul termic cu medii de 11-12 grade la maxime și 3-5 grade la minime.
În cursul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 9-11 grade și ale minimelor de 2-4 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal. Regimul pluviometric se va menține deficitar, cu ploi în general slabe în intervalul 8-10 noiembrie și posibil după data de 17 noiembrie.
Cum va fi vremea în Muntenia în următoarele 2 săptămâni
Valorile termice vor fi în scădere până pe 10 noiembrie, când media maximelor va fi în jurul a 8 grade, iar cea a minimelor 2-3 grade. Temperaturile maxime vor crește ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiate de normalul termic cu medii de 11-12 grade, dar cele minime vor fi în continuare scăzute, 0...2 grade, în medie.
În cursul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 8-10 grade și ale minimelor de 1-3 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal.
Temporar va ploua în intervalul 8 – 10 noiembrie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.
Vremea în Oltenia
Valorile termice vor fi în scădere până pe 10 -11 noiembrie, când media maximelor va fi în jurul a 7 grade, iar cea a minimelor 1-3 grade. Temperaturile maxime vor crește ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiate de normalul termic cu medii de 11-12 grade, dar cele minime se vor menține scăzute, 0...2 grade, în medie.
În cursul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 8-10 grade și ale minimelor de 0...2 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal.
Va ploua moderat cantitativ în intervalul 8 – 10 noiembrie, când local vor fi și cantități de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.
LA MUNTE
În primele trei zile, valorile termice vor fi în scădere până la o medie a maximelor de 2-4 grade și a minimelor în jurul a -3 grade. Temperaturile maxime vor crește în intervalul 11- 12 noiembrie, devenind mai ridicate decât normalul termic al acestei perioade pentru această regiune, cu medii ale maximelor de 8...9 grade și minime în jurul pragului de îngheț.
Pe parcursul celei de-a doua săptămâni nu sunt estimate variații mari de la o zi la alta astfel că se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 2-4 grade și ale minimelor de -4...-2 grade, caracterizând în această regiune o vreme mai rece decât în mod normal.
Temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, ploi, lapovițe și ninsori în intervalul 8 – 10 noiembrie, iar după data de 14 noiembrie, probabilitatea pentru precipitații va fi ceva mai ridicată spre finalul celei de-a doua săptămâni.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.