Zece asistente medicale şi trei infirmiere au demisionat de la Spitalul CFR din Timişoara, de teama coronavirusului

Zece asistente medicale şi trei infirmiere au demisionat, pe parcursul a două-trei zile, de la Spitalul CFR din Timişoara, pe motiv că se tem de o eventuală infectare cu coronavirus. Managerul unităţii spune că spitalul "stă destul de bine” în privinţa echipamentelor necesare.

K.B., marți 31 martie 2020 , 11:10

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"Demisiile au început de acum două-trei zile şi la momentul de faţă avem un număr de zece asistente medicale şi trei infirmiere care şi-au depus demisia. Diferă motivul. Unele invocă motive medicale, altele că au în îngrijire copii, persoane peste 65 de ani, invocă şi teama generată de această situaţie cu pandemia. Am avut un pacient care a fost suspect, s-a recoltat, s-a trimis, a venit confirmat, s-a făcut transferul către Spitalul de Boli Infecţioase. S-a respectat procedura, echipa este izolată la domiciliu, cu toate că a purtat echipamentul de protecţie, dar tocmai pentru a proteja personalul, am luat decizia să rămână la domiciliu echipa care a fost la cazul respectiv. Avem undeva la 20 de pacienţi internaţi, mare parte de la Spitalul de Boli Infecţioase, pentru a-i degreva pe ei de pacienţi, pentru a se putea ocupa strict de tratarea pacienţilor Covid-19”, a explicat managerul Spitalului CFR Timişoara, Ciprian Olaru.

Citeste si: Înmormântare cu măști de protecție! Imagini cutremurătoare de la înhumarea lui Cătălin Caragea, solistul trupei 7Klase!

Citeste si: Nepotul unui pacient infectat de coronavirus și internat la Spitalul Suceava aduce grave acuzații medicilor: „Este lăsat să moară de foame și sete!”

Spitalul CFR încearcă să suplinească lipsa de personal.

"La momentul de faţă am întocmit adresele şi le-am transmis către Direcţia de Sănătate Publică, în vederea redistribuirii personalului auxiliar, astfel încât să ne putem asigura continuitatea activităţii. La momentul de faţă, având în vedere numărul de pacienţi, nu se pune problema să nu putem funcţiona, dar pe viitor, dacă situaţia o va impune, este nevoie de personal medical”, a mai spus Olaru.

În ceea ce priveşte stocurile de materiale de protecţie şi echipamente, directorul susţine că nu sunt probleme mari la Spitalul CFR.

Citeste si: Monica Pop e revoltată că românii sunt obsedați de coronavirus: „Sunt mulți alți pacienți, nu numai cei cu Covid 19. Nu e singura boală de pe pământ!”

"La momentul de faţă stăm destul de bine în ceea ce priveşte echipamentele medicale. Nu cred că vreun spital din România stă bine la echipamente medicale. În momentul de faţă sunt asigurate din donaţii şi din bugetul propriu. Nu am primit nimic de la alte instituţii, Prefectură, Primărie, ISU, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor”, a precizat managerul unităţii medicale.

Spitalul CFR din Timişoara se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi este o unitate medicală de linia a doua în lupta cu COVID-19.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si