Zece sirieni care se ascundeau într-un microbuz au fost depistați de poliţişti, când încercau să intre ilegal în România

Zece sirieni care se ascundeau într-un microbuz au fost depistați de poliţişti, când încercau să intre ilegal în România

(Sursa foto: ITPF Giurgiu)

Zece sirieni, cu vârste cuprinse între 12 şi 35 de ani, au fost prinși de poliţiştii de frontieră din Giurgiu în când încercau să intre în România, ascunşi într-un microbuz ce transporta geamuri termopan din Bulgaria pentru o societate comercială din România, potrivit Agerpres.

"La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 35 de ani, care conducea un microbuz. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, geamuri termopan din Bulgaria pentru o societate comercială din România. Procedând la verificarea exterioară a mijlocului de transport poliţiştii de frontieră au constatat că sub geamurile termopan sunt două locaşuri special amenajate.

La un control amănunţit asupra mijlocului de transport, au descoperit, în interiorul celor două locaşuri special amenajate, opt persoane de sex masculin şi două persoane de sex feminin", se arată într-un comunicat de presă, transmis, duminică, de ITPF Giurgiu.

Citește și: Trei cluburi din Iași și unul din București au fost închise, în urma unor controale neanunțate. A fost constatată depășirea numărului de persoane prevăzut în autorizațiile emise de IGSU

Zece sirieni ascunși într-un microbuz au fost depistați de poliţiştii de frontieră, când încercau să intre ilegal în România

Polițiștii au făcut cercetări amănunțite asupra celor zece persoane, constatând că acestea nu au documente de identitate, declarând că sunt cetăţeni sirieni.

Potrivit protocolului româno-bulgar, la frontieră, cetăţenii sirieni şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Citește și: Un șofer din Agigea s-a răsturnat într-un sens giratoriu. Bărbatul era beat

 

 


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri