Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, luni, la Forumul Economic Mondial de la Davos, „sancțiuni maxime” împotriva Rusiei pentru a descuraja orice țară să lanseze un război neprovocat împotriva unui stat vecin, transmite BBC.
Liderul de la Kiev, care s-a adresat, luni, participanţilor la Forumul Economic Mondial de la Davos, la care se discută despre reconstrucţia Ucrainei după război, spune că Ucraina are nevoie de 5 miliarde de dolari pe lună pentru a compensa pierderile economice cauzate de invazia Rusiei.
Zelenski cere din nou „sancțiuni maxime” împotriva Rusiei
În opinia sa, printre măsurile care ar trebui aplicate se numără: un embargo total asupra petrolului rusesc, interzicerea accesului tuturor băncilor rusești la sistemele globale, interzicerea comerțului cu Rusia.
Volodimir Zelenski a mai spus, luni, că Ucraina a creat un precedent în ultimele câteva luni, arătând până unde poate merge o țară pentru a lupta pentru libertatea sa.
Liderul ucrainean consideră că lumea nu poate fi condusă prin "forță brută".
Zelenski consideră că războiul din Ucraina nu ar fi avut loc dacă Rusiei i s-ar fi aplicat sancțiuni preventive
Președintele Zelenski și-a încheiat discursul citându-l pe fostul secretar de stat american George Marshall, al cărui program de redresare europeană a contribuit la reconstrucția Europei de Vest după cel de- al Doilea Război Mondial. El a afirmat că faimoasele cuvinte ale lui Marshall, care spunea că planul său de redresare nu s-a opus niciunei țări sau ideologii, ci s-a opus "foametei, sărăciei, disperării și haosului", sunt încă "relevante astăzi".
Citeste si: Rusia a pierdut mai mulți soldați în Ucraina decât în 9 ani de război în Afganistan
"Propunerile mele sunt toate la fel", a adăugat Zelenski, anunțându-și intenția de a scăpa nu doar Ucraina, ci orice țară care este atacată de aceste patru probleme: foamete, sărăcie, disperare și haos.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.