Proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 îi vizează şi pe părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut

utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări, în condiţiile prevăzute de lege, se explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Citeste si: Nelu Tătaru anunţă când vom scăpa de coronavirus

Proiectul stipulează acordarea de zile libere pentru părinţii care au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, înscrişi la unităţi de învăţământ, inclusiv antepreşcolar.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Senatul României
Senatul României

Acordarea zilelor libere plătite se aplică tuturor angajaţilor din sectorul public şi privat

"Acordarea zilelor libere plătite se aplică tuturor angajaţilor din sectorul public şi privat, în condiţii de limitare sau suspendare a cursurilor în unitatea de învăţământ sau a activităţii serviciilor de zi destinate persoanelor cu handicap, pe toată perioadă stării de alertă şi după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021", prevede proiectul.

Citeste si: Cursuri exclusiv online la un liceu, după ce un profesor a fost diagnosticat cu COVID 19

Dreptul la zile libere se acordă şi părinţilor care au copii cu handicap neşcolarizaţi sau au în întreţinere adulţi cu handicap, numai dacă aceştia beneficiază de servicii de zi a căror activitate este limitată sau suspendată ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, conform expunerii de motive, scrie agerpres.ro.

Zilele libere se acordă la cererea părintelui care îndeplineşte cumulativ condiţiile menţionate, solicitare care va fi depusă la angajator. Cererea este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, de copia certificatului de naştere al copilului sau de cea a documentului care atestă calitatea prevăzută de lege, precum şi de copia certificatului de încadrare în grad de tip de handicap, în cazul copilului sau adultului cu handicap.

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

Citeste si: Coronavirus la școală. Patru elevi, de la școli diferite, confirmaţi cu Sars-Cov-2

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de act normativ.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si