1 din 4 | Ziua 19 de război în Israel. Ministrul israelian al Apărării afirmă că războiul este în fază incipientă./ Statele Unite ale Americii sunt pregătite de evacuarea în masă a cetățenilor americani
2 din 4 | Ziua 19 de război în Israel. Ministrul israelian al Apărării afirmă că războiul este în fază incipientă
3 din 4 | Ziua 19 de război în Israel. Ministrul israelian al Apărării afirmă că războiul este în fază incipientă
4 din 4 | Ziua 19 de război în Israel. Ministrul israelian al Apărării afirmă că războiul este în fază incipientă
Ziua 19 de război în Israel. Potrivit Ministrului israelian al Apărării, Yoav Gallant, războiul este încă în fazele sale incipiente.
UPDATE. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, miercuri seară, că „țara se pregătește pentru o invazie terestră”.
„Am reușit să eliminăm mii de teroriști, în paralel ne pregătim pentru intrare terestră. Nu vom detalia cât și ce. Sunt mulți factori necunoscuți publicului și așa vor rămâne pentru a avea grijă de viețile celor care operează situația.
Împreună cu Cabinetul de Securitate și Șeful Forțelor Armate, acționăm pentru a asigura reușita operațiunii.
UPDATE. Israel a acceptat să își amâne operațiunile terestre în Gaza, potrivit WSJ. Statele Unite au cerut un termen pentru desfășurarea a 12 sisteme de apărare antiaeriană în Orientul Mijlociu care să apere trupele americane.
UPDATE. Președintele egiptean Sissi a spus că procesul de deplasare a palestinienilor din Gaza către Egipt poate fi „extrem de periculos”.
UPDATE. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, în cursul zilei de miercuri, că își anulează vizita în Israel din cauza războiului „inuman” din Fâșia Gaza împotriva Hamas.
Președintele turc nu consideră că Hamas este o organizație teroristă, ci un grup de eliberare care luptă pentru a proteja pământul palestinian și oamenii din zonă, potrivit AP și Reuters.
„Hamas nu este o organizaţie teroristă, este un grup de eliberare, mujahedini care duc o luptă pentru a-şi proteja pământurile şi poporul", a spus Erdogan.
UPDATE. Antisemiții nu vor mai primi cetățenia germană, potrivit unei noi legi. Persoanele care au comis acte antisemite nu vor mai putea beneficia niciodată de cetățenie, potrivit ministrului german de interne Nancy Faeser, scrie Hotnews.
„Proiectul nostru prevede o excludere clară a antisemiţilor”, a mai spus Faeser.
UPDATE. Teroriștii Hamas au lansat o rachetă în Eliat, în sudul Israelului. Orașul se află la 220 de km depărtare de Gaza.
UPDATE. Un înalt lider Hamas declară faptul că ostaticii vor fi eliberați în situația în care Israelul nu va mai lovi ținte asociate cu gruparea teroristă în Fâșia Gaza.
Liderul grupării Khaled Meshaal a refuzat să se refere la civilii capturați de Hamas ca fiind "ostatici". De asemenea, liderul Khaled Meshaal a afirmat că Israelul a ucis cel puțin 22 dintre cei capturați în loviturile aeriene asupra Fâșiei Gaza.
UPDATE. Statele Unite ale Americii sunt pregătite de evacuarea în masă a cetățenilor americani din Orientul Mijlociu.
Peste 700.000 de oameni ar urma să fie scoşi din zonele de conflict. Această operațiune poate implica avioane ale Forțelor Aeriene, dar şi navele de război ale Marinei, care au ajuns în regiune luna aceasta.
Ziua 19 de război în Israel. În ziua 19 de război în Israel, țara a bombardat peste 400 de ținte din Gaza. Ministrul palestinian al Sănătății declară că aproximativ 700 de oameni și-au pierdut viața, în ultimele 24 de ore.
De asemenea, Forțele de Apărare ale Israelului le-au cerut palestinienilor să plece din Gaza. Acestora li s-au promis compensații celor care oferă informații despre persoanele luate ostatice de Hamas.
Războiul se află în fază incipientă
Potrivit Ministrul israelian al Apărării, războiul este în faza incipientă.
Marți, în cadrul unei audiențe a trupelor israeliene, Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a declarat că Israelul trebuie să distrugă Hamas. Mai mult decât atât, a avertizat că războiul este într-o fază incipientă.
"Pregătiți-vă pentru sarcinile care vor veni, războiul abia începe. Și, din păcate, va trebui să plătim un preț", a spus Gallant.
"Pregătiți-vă bine, fiți pregătiți- fizic și mental, cu echipament și mijloace.
Vom ajunge pe teren și vom distruge Hamas. Literal. Altfel, nu am putea exista aici", a adăugat el, potrivit CNN.
Războiul va fi împărțit în trei faze
Războiul împotriva Hamas va avea trei faze, potrivit ministrului israelian al Apărării.
"7 octombrie este ziua în care a început procesul de distrugere a Hamas”, a spus Gallant.
Acesta a adăugat faptul că prima fază este "o campanie militară de luptă și ulterior de manevre tactice, al cărei scop va fi asasinarea agenților și deteriorarea infrastructurii” Hamas.
Ulterior, Gallant a declarat că luptele vor continua "la o intensitate mai mică” .
În ceea ce privește etapa finală, aceasta presupune "crearea unui nou regim de securitate în Fâșia Gaza, înlăturarea responsabilității Israelului pentru viața în Fâșie și crearea unei noi realități de securitate pentru cetățenii Israelului”, a spus ministrul apărării.
Armata israeliană se află încă în prima etapă de utilizare a puterii aeriene și a atacurilor de la distanță asupra Hamas, potrivit lui Gallant, potrivit Antena3.ro
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.