18 bebeluși din Hanoi, Vietnam au vaccinați anti-COVID-19 din greşeală cu serul de la Pfizer în loc de alte vaccinuri. Pentru un moment nu au fost raportate efecte adverse, potrivit autorității sanitare a orașului.
Incidentul s-a produs miercuri la un centru medical din cartierul Quoc Oai din Hanoi, Vietnam, la o activitate de vaccinare a minorilor cu vârste cuprinse între 1 şi 6 luni. Un membru al personalului medical i-a vaccinat împotriva COVID-19 pe cei 18 bebeluși, în loc să le administreze vaccinurile aprobate pentru categoria lor de vârstă, a precizat Departamentul de Sănătate din Hanoi într-un raport.
Citeste si: Pastila anti-COVID de la Pfizer este foarte eficientă. Anunțul a fost făcut de către companie
18 bebeluși au fost vaccinați anti-COVID-19 cu serul de la Pfizer
La scurt timp după descoperirea incidentului, centrul a raportat situaţia autorităţilor locale. Aceștia au ordonat centrului să transfere sugarii la Spitalul Sfântul Pavel pentru a fi monitorizaţi.
Până în prezent, la mai bine de 48 de ore de la administrarea vaccinului anti-COVID, majoritatea minorilor erau treji, se hrăneau bine, iar unii prezentau semne de febră, agitaţie şi poftă scăzută de mâncare, acestea fiind
Autorităţile districtuale l-au suspendat pe membrul personalului medical care a vaccinat bebelușii, dar şi pe alţi patru care au fost implicaţi în incident.
Ministerul Sănătăţii din Vietnam a admis vaccinarea împotriva COVID-19 doar pentru minorii cu vârste cuprinse între 12-17 ani.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.